Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde miercuri vor avea loc greve în sectorul transportului public. Astfel, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificate programul autobuzelor, metroului, trenurilor şi taxiurilor.
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, miercuri, vor fi organizate greve în sectorul transportului public, la nivel naţional, cu o durată preconizată de 24 ore, fiind posibile perturbări majore în circulaţia mijloacelor de transport public.
Ca urmare a declarării participării la acţiunile de protest a mai multor categorii profesionale, se vor înregistra modificări în programul transportului public.
Astfel, autobuzele nu vor circula între orele 05:00-09:00 şi 21:00-24:00; metroul, trenurile şi trenurile suburbane (proastikos) nu vor circula 24 de ore, în 17 aprilie; taxiurile nu vor circula între orele 5:00-15:00.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News