Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus marți o moțiune simplă împotriva Dianei Buzoianu, ministrul Mediului. Moțiunea a fost semnată de 50 de deputați AUR și este intitulată „Slăbirea securității energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute de 1989”.
Moțiunea, care are șase pagini, va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaților luni, 22 septembrie, de la ora 16.00. Două zile mai târziu, miercuri, va avea loc și votul.
Textul moțiunii conține mai multe acuzații la adresa ministrului Mediului. „Securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată”, se arată în textul moțiunii.
„În primul semestru al anului 2025, România a înregistrat o creștere cu 54% a importurilor de energie electrică față de aceeași perioadă din 2024, iar balanța comercială de electricitate a devenit negativă, țara noastră devenind net importatoare, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh.
Aceste date, prezentate pe baza informațiilor operatorului de transport Transelectrica, arată fără echivoc dependența tot mai mare de energia din afara granițelor – o dependență care expune consumatorii și economia la șocuri de preț și risc sistemic”, susțin inițiatorii moțiunii.
„O asemenea abordare ignoră serviciile de sistem”
De asemenea, AUR susține că proiectele strategice au fost blocate administrativ.
„La 11 septembrie 2025, doamna Diana-Anda Buzoianu, ministrul Mediului, a afirmat că România ar putea înlocui «cele patru hidrocentrale începute în comunism» cu un parc fotovoltaic cu stocare de opt ori mai ieftin, realizabil chiar în acest an.
O asemenea abordare ignoră serviciile de sistem, duratele de viață, reziliența la condiții meteo și rolul hidro în securitatea energetică – transmite un semnal politic și administrativ clar: descurajarea puterii în funcțiune a hidrocentralelor rămase”, se mai arată în moțiune.
De asemenea, inițiatorii o mai acuză pe Diana Buzoianu că se poziționează de partea unor ONG-uri, „precum Bankwatch – organizație care a obținut oprirea lucrărilor la Răstolița și ne-a atacat în instanța exploatarea gazelor din Marea Neagră – în loc să fie de partea statului român și a cetățenilor săi”.
Textul integral al moțiunii poate fi citit AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News