AUR nu renunță la manevrele politice în ceea ce privește protestul fermierilor și al transportatorilor. După ce liderii partidului s-au dus la proteste, încercând să le manipuleze electoral în favorarea partidului, acum George Simion & Co. propun așa-zise „soluții” pentru probleme fermierilor. Așa se face că AUR a lansat zilele trecute o propunere care ar trebui să rezolve problemele fermierilor – înființarea unei Bănci Agricole dedicate fermierilor.
„Agricultorii noștri se confruntă adesea cu dificultăți în accesarea finanțărilor necesare dezvoltării. O Bancă Agricolă specializată ar putea oferi credite cu dobânzi reduse și condiții favorabile, fără riscul de a-i executa pe fermieri în cazul unor dificultăți temporare”, a explicat Adrian Axinia, deputat AUR.
O propunere populistă
Propunerea AUR este una populistă. AUR nu caută soluții reale pentru fermieri ci vrea să lase impresia că este interesat de soarta fermierilor. Dacă așa stăteau lucrurile, AUR nu aștepta protestul fermierilor pentru a se arăta brusc interesat de soarta acestora, ci venea cu astfel de propuneri în cei 4 ani de mandat în Parlament. Or, așa cum arată lucrurile, AUR nu face decât să încerce să capitalizeze electoral de pe urma acestui protest, așa cum a făcut-o de-a lungul timpului cu diverse crize care au zguduit România: pandemia, criza energetică, inflația galopantă etc.
Mai întâi trebuie spus că propunerea AUR este de fapt copiată din cererile fermierilor, așadar nu este nimic original la ea. Liderii AUR nu au venit cu vreo inovație în acest sens. În al doilea rând, statul are deja câteva mijloace prin care ajută fermierii români. Dintre cele mai populare mecanisme de ajutor merită să enumerăm subvențiile și fondurile europene, multe dintre ele nerambursabile. Statul român poate acționa în cadrul acestor mecanisme pentru a rezolva problemele fermierilor. De pildă dacă ar mări unele subvenții sau ar introduce unele noi, discuția despre înființarea unei Bănci Agricole nu ar mai fi necesară. În plus, crearea unei instituții noi implică generarea unei noi birocrații, ceea ce duce la noi cheltuiele bugetare (cheltuieli pentru angajați, pentru plata chiriilor etc.). Or lucrul acesta se bate cap în cap cu o altă propunere AUR, aceea de diminuare a cheltuielilor bugetare. Simplu spus, nu poți diminua cheltuielile bugetare dacă înființezi noi instituții.
Cum funcționează o Bancă Agricolă
Dar pentru a vedea totuși cum funcționează o astfel de bancă agricolă, merită să aruncăm o privire în Franța acolo unde această bancă poartă denumirea de Crédit Agricole. Aceasta este una dintre cele mai vechi instituții franceze și în niciun caz nu este o invenție recentă. Aceasta este structurată sub forma unui sistem cooperativ, cu numeroase sucursale regionale și locale. Ajutorul acordat fermierilor francezi de Crédit Agricole poate lua mai multe forme. De pildă, Crédit Agricole oferă o gamă variată de produse de finanțare pentru fermieri, inclusiv credite pentru investiții în echipamente, achiziționarea de terenuri, dezvoltarea exploatațiilor agricole și gestionarea fluxurilor de numerar specifice acestui sector.
Banca oferă servicii de consiliere financiară și asistență pentru fermieri, sprijinindu-i în luarea deciziilor cu privire la gestionarea afacerii lor și optimizarea resurselor financiare. Crédit Agricole poate susține fermierii prin programe specifice care promovează inovarea și dezvoltarea durabilă în sectorul agricol. Acest lucru poate include acordarea de finanțări sau facilitarea accesului la programe guvernamentale. În fine, prin intermediul rețelei sale extinse, Crédit Agricole oferă fermierilor acces la diferite instrumente financiare, cum ar fi produsele de economisire, conturile de depozit și alte servicii bancare.
Statul român poate face toate aceste lucruri prin Ministerul Agriculturii. Guvernul francez nu oferă subvenții agricultorilor decât în rare ocazii și de cele mai multe ori acestea vin prin Crédit Agricole. Statul român în schimb acționează în acest sens prin Ministerul Agriculturii.
În concluzie, problemele fermierilor nu se rezolva subit prin înființarea unei bănci agricole, ci prin instrumentele pe care le are deja statul român la dispoziție. Propunerea AUR este una goală de conținut și face parte din strategia de capitalizare electorală de pe urma protestului.
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News