Ionuţ Stroe: Candidatura lui Iohannis pentru funcţia de Secretar General al NATO, o veste extraordinară

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe afirmă despre candidatura Preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de Secretar General al NATO că este în primul rând o veste extraordinară şi un mare câştig pentru România, iar şefia NATO ar reprezenta pentru noi, românii, un moment istoric, unul de maturizare şi recunoaştere. Vorbim despre un obiectiv […]
Lucrările la tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești încep în această primăvară

Președintele Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că a avut o întâlnire cu reprezentanții constructorului lotului 2 al autostrăzii Sibiu – Pitești, care au dat asigurări că sunt în grafic cu proiectarea și că în această primăvară vor începe lucrările la acest tronson. Lotul 2 Boița – Cornetu din Autostrada Sibiu – Pitești […]
Adunarea Generală a ONU va adopta prima rezoluţie privind inteligenţia artificială

Adunarea Generală a ONU va adopta probabil luna aceasta prima rezoluţie privind inteligenţa artificială (AI), transmite miercuri dpa. Un proiect de rezoluţie redactat de Statele Unite subliniază „urgenţa realizării unui consens global privind sistemele de inteligenţă artificială sigure, securizate şi fiabile”. Textul obţinut de dpa afirmă că dezvoltarea rapidă a AI necesită un cadru de […]
INS: Rata anuală a inflaţiei în luna februarie a fost 7,2%, comparativ cu februarie 2023

Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2024 comparativ cu luna februarie 2023 a fost 7,2%, arată datele Institutului Naţional de Statistică. În luna ianuarie, rata inflaţiei a fost de 7,4%, comparativ cu ianuarie 2023. ”Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 1,9%. Rata anuală a inflaţiei în […]
Diferența salarială dintre stat și privat – la cel mai redus nivel începând din 2015

Salariile din sectorul bugetar au rămas și anul trecut peste nivelul celor din privat, însă diferența a continuat să se reducă și a ajuns la 7,1%, cel mai redus nivel începând din 2015, chiar dacă Guvernul, pe fondul presiunilor sindicale, a deschis mai larg punga bugetului pentru cheltuieli de natură salarială, potrivit analizei Profit.ro. Decalajul stat-privat […]
Amiralul Philippe de Gaulle, fiul cel mare al generalului, a murit la vârsta de 102 ani

Amiralul Philippe de Gaulle, fiul cel mare al generalului de Gaulle, a murit la vârsta de 102 ani, la Paris, a aflat miercuri AFP de la familia sa. „A murit în noaptea de marţi spre miercuri la Institution Nationale des Invalides, unde era rezident de doi ani”, a declarat fiul său Yves de Gaulle. „Salutăm […]
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a participat la Reuniunea comună EPSCO/ECOFIN

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea comună EPSCO/ECOFIN, ea afirmând că investiţiile sociale sunt esenţiale pentru a spori încrederea cetăţenilor în succesul proiectului european. Tema principală supusă dezbaterii a fost legată de investiţiile sociale şi modul în care acestea pot contribui la creşterea economică. ”Reuniune comună EPSCO/ECOFIN în premieră! Ministrul Simona Bucura-Oprescu: Investiţiile […]
Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă: Majorare de buget cu aproape 90%, decizia finală de investiție se amână

Bugetul lucrărilor preliminare necesare implementării proiectului construirii unităților 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, dezvoltat de filiala EnergoNuclear a operatorului centralei, compania de stat Nuclearelectrica (SNN), este pregătit să fie majorat cu aproape 90%, de la 185 la 350 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro. Înainte de a fi prezentată aici, informația […]
Spitalul, casă pentru cei singuri sau fără locuințe. Statul trebuie să găsească soluții

Multe spitale din România au devenit „acasă” pentru pacienții abandonați de familii sau care nu au unde să se ducă. Unii sunt bătrâni, alții au dizabilități sau pur și simplu sunt singuri pe lume. Pentru ei, statul trebuie să găsească soluții, spune Avocatul Poporului, care a analizat situația la nivelul țării. E nevoie de centre […]
Erdogan:”Planurile de pace care exclud Rusia nu vor da niciun rezultat”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care spune că îl va primi pe Vladimir Putin la sfârşitul acestei luni, după alegerile prezidenţiale ruse, a părut, marţi, să respingă formula de pace a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, declarând că planurile de pace care exclud Rusia nu vor da niciun rezultat, relatează Reuters. „În timp ce ne exprimăm […]