Autopsia a stabilit cauza morţii actorului Matthew Perry

Matthew Perry
Sursa foto: GSC

Actorul Matthew Perry, starul serialului Friends, care a murit la 28 octombrie, la vârsta de 54 de ani, a decedat din cauza efectelor acute ale ketaminei, potrivit raportului de autopsie publicat vineri de medicul legist din comitatul Los Angeles, relatează ABC News.

Raportul autopsiei mai consemnează înecul, boala coronariană şi efectele buprenorfinei ca fiind factori care au contribuit, dar care nu au legătură cu cauza imediată a morţii.

Modul în care a survenit moartea a fost declarat accident.

Într-o declaraţie făcută a doua zi după ce a intervenit la locuinţa sa, Departamentul de Poliţie din Los Angeles a precizat că Perry „a fost descoperit fără reacţie, în jacuzzi-ul său, de un martor”. „Departamentul de pompieri al oraşului Los Angeles a răspuns la faţa locului şi l-a declarat pe Perry decedat”, a precizat poliţia.

Nu au existat indicii care ar putea fi vorba de crimă, potrivit unor surse din cadrul forţelor de ordine.

Perry urma o terapie ce presupunea infuzie de ketamină, fiind de dată recentă, efectuată cu o săptămână şi jumătate înainte de deces, potrivit raportului de autopsie. El avea un nivel ridicat de ketamină în sânge şi probabil că a leşinat şi apoi a intrat sub apă, se arată în raportul de autopsie.

Potrivit raportului, se pare că a primit perfuzii cu ketamină pentru depresie şi anxietate, dar medicul legist scrie că ketamina din organismul său la momentul morţii nu ar fi putut proveni de la acea terapie administrată prin perfuzii, deoarece timpul de înjumătăţire al ketaminei este de 3 până la 4 ore sau mai puţin. Metoda de administrare a ketaminei pe care o avea în sânge la momentul morţii rămâne necunoscută.

La domiciliul său au fost găsite medicamente eliberate pe bază de reţetă şi pastile care se dau la liber, dar nimic în apropierea căzii în care a fost găsit mort, se arată în raportul de autopsie.

Perry a devenit celebru după ce l-a interpretat pe Chandler Bing în serialul de succes „Friends”, care a rulat între 1994 şi 2004. De asemenea, a jucat în mai multe seriale de televiziune, inclusiv „Studio 60 on the Sunset Strip”, şi în filme precum „17 Again” şi „Fools Rush In”. Dar, în afara realizărilor sale din film şi televiziune, Perry spunea că vrea ca oamenii să îşi amintească de el pentru că i-a ajutat pe alţii.

„Când voi muri, nu vreau ca Friends să fie primul lucru care să fie menţionat”, a declarat Perry într-un interviu acordat în 2022 în podcastul „Q With Tom Power”. „Vreau ca (ajutarea oamenilor) să fie primul lucru care să fie menţionat, iar eu voi trăi tot restul vieţii mele dovedind asta”, a spus Perry.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: