Indicatorii tehnico-economici necesari lansării licitaţiei pentru construcţia secţiunii II a Autostrăzii Târgu Mureş – Târgu Neamţ (A8) au fost aprobaţi, joi, de compania de drumuri.
Potrivit datelor transmise de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, proiectul finanţat prin Programul Transport are o valoare totală estimată de 31,56 miliarde lei (fără TVA).
„Am aprobat astăzi în CTE CNAIR (Serviciul pregătire documentaţii, n.r.) indicatorii tehnico-economici necesari lansării licitaţiei pentru construcţia secţiunii II a Autostrăzii Târgu Mureş – Târgu Neamţ (A8)! Secţiunea Miercurea Nirajului – Leghin va avea o lungime totală de 159,2 km, iar traseul acesteia va include: 5 noduri rutiere la intersectarea DN13A (Sovata), DN13B (Joseni), DN12 (Ditrău), DN15 (Tulgheş), DN15B (Pipirig), 437 de structuri (119 poduri, 19 pasaje, 117 viaducte, 179 podeţe), 47 tuneluri, în lungime totală de 11,64 km (cu lungimi individuale cuprinse între 70 m şi 940 m)”, a scris joi, pe Facebook, Cristian Pistol.
Conform acestuia, autostrada va beneficia şi de patru parcări de scurtă durată, un punct de sprijin şi întreţinere, șase spaţii de servicii, două centre de întreţinere şi coordonare.
Documentaţia pentru lansarea licitaţiei necesare construcţiei secţiunii de autostradă Miercurea Nirajului – Leghin va fi elaborată după aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern.
Luna trecută, Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade a fost desemnată câştigătoare a contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 a Autostrăzii Târgu Mureş – Târgu Neamţ cu preţul de 1,56 miliarde de lei, fără TVA.
Constructorul român trebuie să finalizeze lucrările, finanţate prin PNRR, în termen de 30 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare şi 24 de luni perioada de execuţie a lucrărilor, pentru cei 29,91 km ai acestei secţiuni (Leghin-Târgu Neamţ) care face parte din A8 (Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi- Ungheni).
La începutul lunii august, Cristian Pistol estima că în ceea ce privește câştigătorul contractului pentru construirea secţiunii de autostradă Târgu Mureş – Miercurea Nirajului, parte din Autostrada Unirii, acesta ar putea fi desemnat în prima parte a lunii septembrie.
Autostrada Unirii A8 are aproape 320 km de la Târgu Mureș (intersecția cu A3) și până la Iași și Ungheni, la granița cu Republica Moldova. Tronsoanele de la Târgu Mureș și până la Miercurea Nirajului (cca 25 km) și de la Leghin la Târgu Neamț și până la Moțca/DN2 (circa 30 km) sunt prinse pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News