Avertisment de coșmar pentru Europa din partea Arabiei Saudite

Regele Abdullah al Arabiei Saudite a avertizat ţările occidentale că ele vor fi următoarea ţintă a ameninţării jihadiste, în absenţa unei reacţii ‘rapide’, relatează AFP şi Reuters, citate de junalul.ro.

Suveranul saudit a precizat că ‘terorismul nu cunoaşte graniţe, iar ameninţarea sa ar putea atinge mai multe ţări din afara Orientului Mijlociu’, unde jihadiştii din Statul Islamic (SI) acţionează cu brutalitate pe teritoriile cucerite din Siria şi Irak.

Regele Abdullah, care a făcut aceste remarci vineri cu ocazia primirii unor noi ambasadori acreditaţi în Arabia Saudită, printre care şi cel al SUA, a adăugat că lipsa de reacţie în faţa acestui fenomen ‘este inadmisibilă’.

‘Vedeţi cum ei (jihadiştii) fac decapitări şi lasă copiii să se afişeze cu capete tăiate pe stradă’, a mai spus el, exprimându-şi revolta faţă de ‘cruzimea’ unor astfel de acte. ‘Ceea ce au comis şi ceea ce vor mai comite nu reprezintă un secret pentru voi. Dacă îi neglijăm, sunt sigur că într-o lună vor ajunge în Europa, iar o lună mai târziu în America’, a avertizat el.

‘Vă cer să le transmiteţi acest mesaj conducătorilor voştri: trebuie să combatem terorismul cu forţa, raţiunea şi rapiditatea necesare’, a subliniat suveranul adresându-se diplomaţilor

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: