Perioada de glorie a unor partide precum PSD și PNL a apus. Votul de protest din mai 2025, în special cel „pro-AUR”, marchează o nouă tendință, consideră sociologul Cristian Andrei.
„Harta politică a României va semăna, de luni, indiferent de câștigător, cu cea din SUA din ultimii ani. Va fi o hartă aproape în totalitate galbenă, cu mici pete verzi – acolo unde sunt orașe mai mari și metropole-incipiente. Va fi o hartă polarizată între zonele urbane și cele rurale sau mici urbane. Deja a prins acest contur de la turul 1.
Iar harta asta a aspirațiilor, temerilor, furiei sau speranței va rămâne cu noi o vreme mai lungă. Ruptura socială, culturală și politică ce s-a produs în noiembrie a fost zguduitoare și va fi fertilă mulți ani de aici înainte. Atât de fertilă încât probabil suntem abia la prima generație de populiști și vor urma și altele. Modul în care vizualizam România, cu județe roșii, galbene sau albastre, va rămâne o istorie a anilor 2000. Ceva la care ne vom uita și vom zâmbi ca atunci când ne uităm la un televizor cu lămpi”, a transmis analistul, pe pagina sa de Facebook.
Sociolog: „Sistemul politic se va schimba!”
Votul „anti-establishment” a devenit noua tendință, iar vechii politicieni vor trebui să dea din coate pentru a-și face loc.
„Diferențele dintre Ardeal și sud sau Moldova vor mai conta doar parțial la vot, dar nu atât de puternic precum noua polarizare. Regiunile nu vor mai fi principalele linii de demarcație. De prin 2020 vedem că sunt regiuni care nu mai corespund preconcepției noastre. Dobrogea, de exemplu, mereu echilibrată, a devenit o avangardă a noului curent anti-establishment. Banatul, un baston cândva al partidelor de dreapta, e divizat și el puternic azi între cele două curente din societate: cei care simt că au câștigat și cei care simt că au pierdut din status-quo.
Ca urmare, sistemul politic se va schimba. Baza de vot a vechilor partide e ruptă în două de aceste noi granițe. Noua linie groasă și greu de șters trece prin mijlocul bazinelor lor electorale, așa cum le știau cândva. Negocierile disperate de culise din aceste zile, care încearcă să acomodeze vechii lideri de partide în noua realitate, să le găsească un loc călduț, să le mai păstreze din influență, vor întârzia doar puțin, dar nu mult, această reașezare”, a mai transmis Andrei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News