Aviz pentru ca românii să obțină CI, chiar dacă au domiciliul stabil în străinătate

Sursa foto: Carte de Identitate pentru românii din diaspora

Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a avizat favorabil un proiect de lege ce va obliga autoritățile să le elibereze cărți de identitate (CI) și românilor care au domiciliul stabil în străinătate.

Proiectul a fost inițiat de un parlamentarii USR și prevede:

  • Cartea de identitate (inclusiv electronică) va putea fi eliberată şi cetăţenilor cu domiciliul în străinătate;
  • Cererile pot fi depuse atât la consulate, cât şi în România;

O asemenea reglementare va face ca România să respecte decizia Curţii de Justiţie a UE şi să elimine o discriminare veche, precizează autorii proiectului.

În prezent, statul român le eliberează doar paşapoarte cu menţionarea ţării de domiciliu (denumite paşapoarte CRDS), iar emiterea acestora implică obligativitatea predării actului de identitate românesc (carte de identitate, buletin de identitate etc.).

Conform dispoziţiilor legale in vigoare, paşaportul CRDS este considerat document de călătorie, şi nu act de identitate, explică inițiatorii proiectului.

Prin urmare, mulţi dintre cetăţenii români posesori ai paşapoartelor CRDS ]ntâmpină dificultăţi în interacţiunea cu instituţiile publice, determinate de lipsa unui act de identitate românesc valabil, men’ioneaz[ Nota de fundamentare ce însoțește proiectul.

O decizie a CJUE a obligat România să rezolve problema. Cazul

Problema a făcut deja obiectul unei Cereri de decizie preliminară adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de către inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Reclamantul WA, cetăţean român cu domiciliul in Franţa, a dat in judecată Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date in legătură cu refuzul acesteia din urmă de a-i elibera o carte de identitate ca urmare a faptului că şi-a stabilit domiciliul intr-un alt stat membru.

Prin hotărârea emisă la data de 22 februarie 2024, CJUE a statuat că legislaţia română adusă în discuţie in acest litigiu ]ncalcă dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie şi şedere in cadrul Uniunii Europene şi, totodată, creează o diferenţă de tratament ]ntre cetăţenii români cu domiciliul în România şi cei cu domiciliul în alt stat membru al Uniunii Europene:

„Rezultă că legislaţia română ]n materie de eliberare a documentelor de călătorie stabileşte o diferenţă de tratament între cetăţenii români cu domiciliul in străinătate, inclusiv in alt stat membru, şi cei care au domiciliul în România, acestora din urmă putându-li-se elibera unu sau două documente de călătorie care să le permită să se deplaseze în interiorul Uniunii, anume o carte de identitate şi un paşaport, în timp ce primilor li se poate elibera numai un paşaport ca document de călătorie”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: