Deputatul Victor Ponta, care s-a suspendat din PSD zilele trecute, spune despre președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, că este „băiatul de mingi al Sistemului, sluga credincioasă a lui Băsescu și Iohannis, vopsit în PDL-ist sau PNL-ist la ordin”.
Atacul lui Ponta vine după ce Cătălin Predoiu a anunțat, cu câteva ore înainte, că va cere în cadrul coaliției de guvernare să se discute „problema” Ponta.
Victor Ponta spune că România are nevoie de o schimbare „radicală”, pentru că „asta vor românii și pentru că acesta este interesul nostru național și suveran”.
„Iar eu voi pune întotdeauna România pe primul loc! Această schimbare și această voință legitimă a poporului vor învinge, indiferent de zbaterile Sistemului și ale slugilor acestuia! Nu mă sperie deloc amenințările venite din partea marionetelor impuse în fruntea PNL de Sistemul corupt și nelegitim”, a scris Victor Ponta luni, pe Facebook.
Fostul premier și fostul președinte PSD, care până recent a fost consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu, spune că alege să fie „de partea României și să lupt împotriva celor care au vândut și distrus țara noastră”.
„Cătălin Predoiu a fost întotdeauna „băiatul de mingi” al Sistemului, sluga credincioasă a lui Băsescu și Iohannis, vopsit în PDL-ist sau PNL-ist la ordin, gata oricând să execute ordinele sorosiștilor și globaliștilor din România și, mai ales, din exterior! Tot el este „unealta” prin care se încearcă blocarea candidaturii lui Georgescu sau Șoșoacă, pentru că doar așa poate continua „Regimul Iohannis” prin Antonescu, Nicușor și Predoiu”, a scris Ponta pe Facebook.
„Toate eforturile lor sunt împotriva României – și, din acest motiv, vor fi învinși”, conform lui Ponta.
Victor Ponta s-a suspendat din PSD vineri, printr-o scrisoare transmisă secretarului general, Paul Stănescu, în care îl critică pe candidatul coaliției la prezidențiale, Crin Antonescu.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News