Şoferul băut, care consumase şi substanţe psihoactive, care a accidentat două femei, dintre care una a murit, şi a lovit cinci autoturisme parcate pe strada Unirii din localitatea Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov.
„În cazul privind accidentul rutier din data de 2 septembrie a.c., produs pe strada Unirii, din localitatea Popeşti Leordeni, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altei victime, facem precizarea că bărbatul a fost prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cauză fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, a precizat IPJ Ilfov.
Anterior, la faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 şi 56 de ani. „Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, femeia în vârstă de 56 de ani a decedat”, potrivit IPJ Ilfov.
Şoferul, un bărbat de 59 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, şi, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanţe psihoactive.
De asemenea, şoferul autoturismului a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Bărbatul în cauză a susţinut că, după producerea accidentului şi până la sosirea echipajelor de poliţie, a fost agresat fizic prin lovire de mai multe persoane pe fondul accidentului rutier.
Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov.
Amintim că un şofer băut şi care consumase şi substanţe psihoactive a accidentat două femei, dintre care una a murit, şi a lovit cinci autoturisme parcate pe strada Unirii din localitatea Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov.
Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News