Băsescu: Cum te gândești tu, măi Simion, că având interdicție în Moldova și Ucraina poți fi președintele României?

Sursa foto: Traian Băsescu

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a criticat vehement decizia lui George Simion de a se înscrie în competiția pentru alegerile prezidențiale, având în vedere că acesta are interdicție de a pătrunde pe teritoriul Republicii Moldova și al Ucrainei.

Băsescu a descris, pentru B1TV, candidatura lui Simion ca fiind un caraghioslâc dâmbovițean, care nu poate fi generat decât de persoane lipsite de respect față de politică.

“Până la urmă, politica asta cât este de hulită, are niște reguli și ea, niște cutume, pe care oamenii politici importanți trebuie să le respecte. Ce președinte de partid e ăla care spune aștept pe cine îmi spune Georgescu să îl nominalizez pe ăla îl nominalizez sau discuția de genul pe cine pune mâna Georgescu ăla e omul.

Niște caraghioslâcuri cum eu nu am crezut că pot să existe în România civilizată, ce ne arată comportamentul oamenilor politici în general în acest moment, mai ales al partidelor care chipurile ar trebui să controleze jocul politic. Nu putem vedea nimic altceva decât incultură politică, prostie și lipsă de minimă educație”, a afirmat fostul președinte.

Traian Băsescu a subliniat că George Simion nu are dreptul de a candida, având în vedere că Republica Moldova reprezintă unul dintre principalele obiective ale politicii externe a României.

“Cum te gândești tu, măi Simion, că având interdicție în Republica Moldova și în Ucraina poți fi președintele României? A fost comunicată interdicția oficial de Republica Moldova și Ucraina statului român și nu este ceva care vine din vremuri. El a fost declarat persoana non grata în 2018 pentru o perioadă de 5 ani, iar în 2024, în luna martie s-a prelungit pentru încă 5 ani calitatea de persoana non grata pe teritoriul Republicii Moldova. Cum te gândești că poți candida când Republica Moldova este unul dintre obietivele de politică externă majoră a României”, a întrebat retoric Traian Băsescu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: