Gigi Becali a spus, marți, la Antena 3 CNN că nici George Simion și nici Călin Georgescu nu mai au un viitor politic de succes în România. Omul de afaceri e de părere că fostul candidat la prezidențiale va rămâne președintele AUR, dar partidul nu va obține mai mult de 5-8 procente la următoarele alegeri. În ce-l privește pe Călin Georgescu, Gigi Becali a spus că și-a anunțat retragerea din politică ca să se formeze un mit în jurul său, iar la momentul potrivit să reapară. Însă, parlamentarul e de părere că deși va exista un nou partid suveranist puternic în România, Călin Georgescu nu va primi vreun rol în el.
„El spune așa: dom’ne nu nu mă interesează nicio funcție în statul român, mă retrag din toate acțiunile politice. Normal. Adică ce spune el? Nicușor Dan a câștigat ca independent, eu n-am nevoie de partid de tinichea.
Dar uitați-vă ce spune mai departe cu atenție, tâlcuiți, el spune când va veni vremea, stați pe poziție, voi răsări și vom străluci noi. Și că el îi va apăra, păi dacă n-ai nicio putere cum? Dar el îi va apăra pe cei chinuiți că l-au votat pe el. Cu alte cuvinte el are o putere totuși, chiar dacă n-are nicio funcție, dar are o putere mare. Să vedem dacă se poate apăra pe el. Uitați-vă la final ce zice, el dă speranța că va reveni împreună cu poporul român, el crede că curentul ăsta care a fost acum el va rămâne un mit care până la urmă va fi adevărat, care se va împlini. Dar, la revedere!”, a spus Gigi Becali.
„Eu am spus și o repet. Nu eu! Vor fi oameni, dar sunt oameni deștepți (…), care când au văzut că o grupare suveranistă are biruință, vor fi oameni care vor construi un partid adevărat suveranist cu oameni adevărați, oameni puternici, care n-au făcut politică până acum, de ce? Pentru că nu avea loc să intre. Acum și-au dat seama că se poate sparge acest bloc politic de 35 de ani și se va crea un partid adevărat suveranist. Și atunci, Georgescu, la revedere cu el”, a explicat Gigi Becali.
„(…) Partidul nu poate să i-l ia nimeni. El e muncitor, nu e băiat prost, va fi în politică, dar să comande el un partid nu se mai poate. Poate unul de 5-7 la sută, 8 la sută. El nu va mai avea niciun fel de câștig. Și știți de ce? Eu i-am spus lui George, ai ajuns la 20%, acum candidezi la președinția României, i-am spus termină cu scandalurile, e altă eră, o altă etapă, nu mai e ca pe vremuri când ne certam noi, trebuie să fii civilizat, să arăți oamenilor că poți să fii președintele României. El de unde? Scandaluri! Dup-aia domne că nu știu ce….mai oameni de afaceri. Nu mai avea niciun contact cu niciun om de afaceri că mă voi ocupa eu de asta că trebuie să fii necompromis, mai ales cu oameni de afaceri care erau compromiși. Nu vreau să dau nume acum”, a spus el.
„Eu nu i-am propus nicio afacere niciodată. Avea vreo funcție? Era ministru, prim ministru, președinte? Cum să-i propun afaceri lui? Eu i-am spus tu vezi-ți de treaba ta și nu mai…mă scapă acum și spun numele unui om de afaceri cu care avea el o prietenie care era compromis…nu spun, că a avut încredere când mi-a spus. El zice minciuni. El n-a divulgat nimic. Eu m-am dus și i-am spus a câștigat, recunoaște. Apoi după ce am plecat că i-am propus eu să-i dau bani ca să renunțe la luptă, în noaptea alegerilor”, a spus parlamentarul.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News