Becali vrea, din nou, în libertate

Gigi Becali este convins că în septembrie va mai avea parte de o zi alături de familie. Afaceristul vrea să ceară conducerii Penitenciarului Poarta Albă o nouă permisie şi, potrivit unor apropiaţi, şi-a anunţat deja mama că luna viitoare se vor reîntâlni.

Becali a mai făcut o solicitare luna aceasta, dar cererea sa nu a fost luată în calcul. 

Gigi Becali face orice pentru o zi de libertate. Fostul politician are de gând să ceară conducerii de la Poarta Albă o nouă permisie de 24 de ore. Demersul său vine după ce recent Tribunalul Constanța nu i-a aprobat reducerea cu 6 luni a pedepsei în Dosarul Valiza. 

Conform unui apropiat al familiei Becali, milionarul a fost extrem de dezamăgit de faptul că nu a primit nicio zi liberă în această lună. Latifundiarul este însă optimist că va ajunge acasă luna viitoare. 

„Mama lui Gigi nu se poate duce la el la penitenciar, pentru că i-a promis că îi va respecta decizia de a nu-l vizita la închisoare. Ea vorbeşte săptămînal la telefon cu Gigi, care i-a spus că în septembrie va mai primi o nouă permisie de 24 de ore. I-a spus că nu are cum să îi fie refuzată o astfel de solicitare, deoarece legea este de partea lui”, a declarat prietenul lui Gigi Becali. 

Latifundiarul din Pipera s-a mai bucurat de o astfel de învoire în luna mai. Atunci, Becali a fost sancționat drastic pentru declaraţiile pe care le-a făcut în faţa presei. Timp de o lună, afaceristul nu a mai avut dreptul să iasă la muncă și să primească pachete.

sursa: b1.ro

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: