Noul an vine cu scumpiri încă din prima zi. Prețurile benzinei și al motorinei au crescut deja din cauza majorării accizelor.
Începând de astăzi românii vor plăti mai mult la pompă. Și asta din cauza creșterii accizei la benzină și motorină. Prețul pentru un litru de benzină a crescut deja cu 29 de bani, în timp ce prețul unui litru de motorină a crescut cu 26 de bani. Potrivit Ministerului de Finanțe, noile accize sunt de 2.019 lei pentru 1.000 de litri de benzină și 1.850 de lei pentru 1.000 de litri de motorină. Asta înseamnă că accizele aplicabile de la 1 ianuarie sunt mai mari cu 243 de lei la 1.000 de litri pentru benzină și cu 218 lei la 1.000 de litri pentru motorină, scrie economica.net.
O nouă scumpire de la 1 iulie 2024
Iar veștile nu sunt deloc bune pentru români. Și asta deoarece aceasta nu va fi singura majorare de preț a carburanților de anul acesta. Potrivit Ministerului Finanțelor, acest nivel al accizelor se aplică doar în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024 inclusiv.
Сiteste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News