Bernadette Szocs a revenit acasă cu medalia de argint de la Campionatele Mondiale, deși, la început, nu și-a propus victoria, ci să joace cât poate de bine.
„Când am plecat la acest concurs, mi-am propus să iau meci cu meci, nu m-am gândit la medalie și a venit și medalia. (…) Dar nu sunt mulțumită 100%, îmi doresc să joc la egal cu chinezoaicele, așa că mai am de muncit mult”, a spus tânara, vicecampioană mondială la tenis de masă în proba de dublu feminin.
Deși a așteptat mult timp acest moment, Bernadette nu a apucat încă să sărbătorească; urmează finala în Superligă, așa că se concentrează, deocamdată, pe acest meci. După care – pregătirile pentru Campionatul European din luna octombrie, unde vrea să cucerească un nou titlu continental.
„Mai avem niște competiții importante de verificare pentru puncte și cel mai important anul acesta este să reușim să cucerim medalia de aur pe echipe la Campionatul European”, a mai spus sportiva, pentru Sportsnet.ro.
În urmă cu cinci ani, Bernadette și austriaca Sofia Polcanova au decis să facă echipă și să joace împreună.
„Primul succes a fost la Campionatul European din 2022 la Munchen, unde au ieșit campioane europene și de atunci au avut foarte bune rezultate împreună”, a afirmat Ionuț Seni, antrenorul lotului național feminin.
Bernadette Szocs și Sofia Polcanova au avut un parcurs foarte bun la Campionatele Mondiale de la Doha, cele două fiind învinse doar în finală de perechea chineză Wang Manyu/ Kuai Man, care s-a impus cu scorul de 3-0 (11-6, 11-6, 11-5).
Foto: frtm/facebook
și
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News