Biden, în dificultate în timpul dezbaterii împotriva lui Trump, „este răcit”

Joe Biden
Sursă foto: X / Joe Biden

Preşedintele în exerciţiu american Joe Biden, 81 de ani, cu vocea mai răguşită ca de obicei, cu o privire puţin pierdută uneori şi cu dificultăţi de exprimare, nu a fost în cea mai bună formă în cursul dezbaterii de joi seară în faţa lui Donald Trump din cauza unei gripe de care a suferit în ultimele zile, a declarat pentru EFF o sursă apropiată echipei de campanie a lui Biden.

Surse de la Casa Albă au spus mai multor media americane că preşedintele democrat a fost examinat de medicul său săptămâna aceasta. Biden „este răcit”, potrivit CBS News şi NBC.

Joe Biden şi-a petrecut ultimele zile la complexul prezidenţial Camp David, pregătindu-se pentru această dezbatere crucială, pentru a dovedi alegătorilor că îşi poate îndeplini atribuţiile de preşedinte, în pofida faptului că, la cei 81 de ani ai săi, este cel mai în vârstă preşedinte din istoria SUA.

Preşedintele a părut să aibă dificultăţi de dicţie în mai multe momente în timpul dezbaterii, prima din perioada premergătoare alegerilor din 5 noiembrie şi care a avut loc în studiourile CNN din Atlanta.

Imediat ce a început, Biden şi-a dres glasul de mai multe ori şi chiar a tuşit în mod repetat, o afecţiune despre care medicul său personal, Kevin O’Connor, explicase anterior că este cauzată efectele acidităţii.

Potrivit unui raport publicat de O’Connor în februarie, Biden prezintă „simptome ocazionale de reflux gastro-esofagian, manifestat în special prin necesitatea de a-şi drege glasul mai des”.

Aceste simptome, a scris O’Connor, „se agravează de obicei imediat după masă”. Preşedintele ia Pepcid dimineaţa şi Nexium seara pentru „controlul acidităţii”, potrivit medicului său.

În plus, în timpul dezbaterii, Biden s-a bâlbâit sau şi-a repetat cuvintele de mai multe ori, efect al unei bâlbâieli de care a suferit în copilărie, pe care a reuşit să o depăşească cu multă disciplină, deşi i-a revenit uneori în ultimii ani.

Într-o apariţie la CNN în februarie 2020, Biden a recunoscut că „ocazional” mai suferă de bâlbâială, mai ales când este foarte obosit.

Prestaţia lui Biden în cadrul dezbaterii ar putea avea repercusiuni în cadrul Partidului Democrat, a declarat pentru EFE o sursă apropiată formaţiunii.

Potrivit sursei, există două reacţii posibile în cadrul partidului: pe de o parte, unii ar putea alege să „închidă ochii şi să nege realitatea”, în timp ce altă facţiune ar putea „să realizeze situaţia şi să încerce să rezolve problema”.

Conform acestei surse, Biden a proiectat o imagine de nepregătire, arătând apăsarea anilor şi manifestând dificultăţi în a comunica alegătorilor progresele pe care ţara le-a făcut în ultimii ani.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: