Bilanțul furtunii: Copaci doborâți, stâlpi căzuți, case și mașini avariate în 86 de localități din 27 județe

Sursă foto : Facebook/ Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Pompierii au avut marți intervenții în 86 de localități din 27 de județe, dar și în București, pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic. Patru drumuri naționale și unul județean au fost închise temporar din cauza copacilor căzuți, a anunțat IGSU.

Marți, intervalul orar 8.00-21.00, vântul puternica generat efecte în 86 localități din 27 județe (Alba, bacău, Hihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru degajarea a 70 elemente de construcție de la 12 case și 58 blocuri, 297 de copaci doborâți de vânt, 28 stâlpi căzuți pe carosabil, fiind avariate 12 case, 3 anexe, 108 autoturisme și 2 instituții publice din județele Ilfov și Prahova.

De asemenea, circulația rutieră a fost temporar blocată din cauza copacilor căzuți pe carosabil pe 4 drumuri naționale: DN 13/CV, DN 17/SV, DN 2D/CV, DN 75/AB și 1 drum județean: DJ 411/GR .

Circulația feroviară a fost temporar afectată pe magistrala 500 în localitatea Moara Nouă din județul Prahova, din cauza copacilor căzuți pe linia de contact.

Totodată, din cauza vântului care a suflat cu putere, au fost suspendate manevrele în porturile Constanța Nord și Constanța Sud.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 102 localități din județele Harghita, Neamț și Vrancea, iar echipe specializate s-au aflat permanent în teren pentru remedierea în cel mai scurt timp a situației.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: