Salvatori japonezi înfruntau miercuri o vreme foarte defavorabilă, încercând în continuare să găsească supravieţuitori ai puternicului cutremur care a atins luni centrul ţării, soldat cu cel puţin 73 de morţi, potrivit unui nou bilanţ provizoriu, relatează AFP.
De-a lungul drumurilor, foarte avariate de tasări sau blocate de arbori căzuţi, panouri mari avertizează cu privire la eventuale alunecări de teren.
Autorităţile îndeamnă la prudenţă din cauza unor ploi puternice, care cad de miercuri dimineaţa, şi consecinţelor lor în întreaga peninsulă Noto, în departamentul Ishikawa, o fâşie de pământ lungă şi subţire care pătrunde în Marea Japoniei.
Vehicule de salvare îşi croiesc cu greu drum pe drumuri blocate de pietre mari şi arbori dezrădăcinaţi.
”Fiţi atenţi la alunecări de teren până miercuri seara”, avertizează Agenţia Meteorologică japoneză (JMA).
Peninsula Noto şi oraşele sale portuare Wajima şi Suzu par zone de război după cutremurul de Anul Nou, care a lovit în principal această regiune la ora locală 16.10 (9.10, ora României), atingând o magnitudine de 7,5 potrivit Insititului american de geofizică USGS şi de 7,6 potrivit JMA.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News