Bistriţa-Năsăud: Poliţiştii fac verificări în două dosare penale, pentru fraudă la vot şi fals în înscrisuri

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Poliţiştii bistriţeni fac cercetări în două dosare penale deschise pentru fraudă la vot şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit datelor comunicate duminică AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.

Dosarul pentru fraudă la vot a fost deschis după ce un alegător a primit, la o secţie de votare din comuna Silivaşu de Câmpie, mai multe buletine de vot pentru Senat şi a apucat să introducă două dintre acestea în urnă.

În ceea ce priveşte falsul în înscrisuri sub semnătură privată, la o secţie de votare din judeţ s-a constatat că unele semnături de pe cererile pentru urna mobilă sunt diferite de cele ale persoanelor care au votat în acest mod, astfel că se fac verificări.

IPJ Bistriţa-Năsăud a transmis, duminică seara, că de la începerea votării au fost semnalate şapte situaţii de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare.

Dintre acestea, două sesizări nu s-au confirmat, iar două sunt în curs de verificare.

Poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale, un avertisment şi o amendă în valoare de 8.000 de lei, fiind întocmite şi două dosare penale.

Amenda de 8.000 de lei a fost primită de un bărbat cu domiciliul în judeţul Alba, care locuieşte fără forme legale în Nimigea de Jos, care, pentru că nu a fost lăsat să voteze, a alertat de mai multe ori poliţia la 112, deşi nu avea motiv.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: