Blinken, în Mexic pentru a încerca să găsească o ieşire din problema imigraţiei

Antony Blinken
Sursa foto: Twitter/ SecBlinken

Secretarul de Stat american Antony Blinken a plecat miercuri în Mexic pentru a încerca să găsească soluţii unui nou aflux de migranţi la frontieră, un subiect de dezbatere politică fierbinte în Statele Unite, relatează AFP.

Această rară vizită – în timpul sărbătorilor – intervine în timp ce aleşii republicani din Congres cer un acord al imigraţiei cu Guvernul Biden în schimbul susţinerii lor a unei noi anvelope de ajtor destinată Ucrainei. În ultimele săptămâni, aproximativ 10.000 de persoane au încercat – pe zi – să traverseze ilegal frontiera din sudul Statelor Unite, adică aproape dublu faţă de nivelul din timpul pandemiei covid-19.

RETORICĂ NAZISTĂ

Mexicul, în urma unor acorduri cu Joe Biden şi cu predecesorul acestuia Donald Trump, găzduieşte pe teritoriul său migranţii care încearcă să intre în Statele Unite. Fostul preşedinte republican, care se pregăteşte să-l înfrunte pe Joe Biden la urne în noiembrie 2024, şi-a intensificat atacurile la adresa migranţilor – pe care-i acuză de ”otrăvirea sângelui” Statelor Unite -, declaraţii care, acuză criticii săi, sunt un ecou al retoricii naziste.

”DECIZIE RAŢIONALĂ”

Washingtonul urmează să ceară Ciudad de Mexico să-i păstreze în continuare pe migranţi pe teritoriul mexican, acordându-le, de exemplu, permise de muncă, estimează un cercetător specialist în Mexic de la Centrul de reflecţie Wilson Center din Washington, Andrew Rudman.

”Administraţia Biden încearcă să arate, din motive de politică internă, că va face tot ceea ce este posibil” în acest dosar, apreciază el.

Însă ”una dintre provcări este că toată lumea vrea o soluţie de îndată la o problemă mondială, care există de mult timp”. Or ”nu există baghetă magică”.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: