Poate nu știi, pentru că nu te interesează, dar premierul Marcel Ciolacu s-a filmat la cumpărături. Daaaa, și-a adus aminte că acum vreo lună, când apăra prețurile umflate ale corporațiilor din retail, că altă treabă n-are un social-democrat,. s-a bâlbâit puțin. Iar Ciolacu – se știe! – nu se bîlbâie niciodată. Așa că s-a lăsat nițel de problema dronelor rusești care cad ca la noi, de problema escaladării conflictului palestiniano-israelian în România și s-a dus la cumpărături. Cum ziceam, era foarte important pentru el.
”Am fost la cumpărături și am luat ce aveam nevoie: salată, castraveți, ceapă și niște cartofi, mere, pateu Ardealul, salam Săsesc, ulei și zahăr, ouă, iaurt, telemea de oaie și o bere Ursus – produsă la Buzău – total 93.50 de lei. E drept, am uitat să iau roșii dar tot mă încadram în 100 de lei! Voi ce #cumpărațiromânește cu 100 de lei?”, a scris Ciolacu pe Facebook.
M-am uitat și eu pe bonul ăla. N-o să zic aici că ce face Ursus la Buzău nu e bere, ci o zeamă chimică cu gust de bere, sau despre puzderia de E-uri din salamul Săsesc și din pateul Ardealul, că asta nu e o rubrică de nutriție, iar dacă Ciolacu vrea să se sinucidă mâncând e doar treaba lui. O să zic că Ciolacu ar trebui să-și ia și un consultant român. Sunt buni și americanii, și israelienii, că na, ei au inventat minciuna politică, dar la unele chestii sunt praf.
Pe scurt: Ciolacu trebuia să dea și pe la piață. Să ia de-acolo salată, castraveți, ceapă, cartofi, mere, iaurt și telemea de oaie. Că acolo-s alea bune. Alea cu gust. Alea pe care un buzoian de peste 50 de ani le poate recunoaște și cu ochii închiși, doar după gust.
Nu mai zic că gestul ar fi făcut să crească pipota în toți țăranii, care ar fi simțit că premierul e „de-al nostru”. Că ar fi fost eficient la nivel electoral, să fie și consultanții mulțumiți. Problema e că atunci când îți cumperi legume și fructe de la supermarket, ca premier, consolidezi o problemă reală, cea a șantajului de preț pe care-l exercită retailerii pentru toți producătorii români. Iar asta e o temă serioasă, cu multe dimensiuni (social-democrată, de optimizare fiscală, de sănătate publică etc).
Nu mai zic că doar fraierii mănâncă brânză de la supermarket. Chiar nu zic.
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News