În ultimii doi ani, România a cheltuit 1,2 miliarde lei pentru ajutorarea refugiaților ucraineni care și-au pierdut casele din cauza războiului. A fost un gest admirabil de generos, dar executat prost, pentru că au lipsit mecanismele de control și peste jumătate din bani au îmbogățit lepre din horeca cu relații politice, care au inventat refugiați ca să încaseze banii cuveniți lor.
Atunci au fost voci care au criticat măsura în cheia: „dar ai noștri ce-au?”. Un mesaj criticat cu ochii dați peste cap de săracii mentali ai presei, pentru că – sanchi! – era în favoarea Rusiei, dar perfect justificat de trecutul recent. Niciodată în istorie ei postdecembristă România nu s-a îngrijit ca românii care mănâncă de pe jos și dorm prin parcuri să primească o sumă de bani care să le asigure un pat la adăpost și o masă caldă. Din perspectiva asta, gestul făcut pentru refugiații ucraineni a arătat – pentru optimiști ca mine – ca o promisiune pentru viitor.
Și am ajuns azi, aici, privind fotografii incredibile cu sate întregi acoperite de apă și cu oameni care au scăpat doar cu hainele de pe ei, veritabili refugiați în propria lor țară, rămași fără case din cauza războiului cu apa pierdut de proștii de la Apele Române. Ar trebui să facem, la fel de repede cum am făcut cu ucrainenii, un gest la fel de generos dacă nu mai generos.
Dacă nu-l facem putem să punem cruce ideii de stat. Vocile care au spus că suntem doar sluga altor state vor fi credibile. Și vom ști cu toții că, dacă vreo nenoricire naturală ne transformă în homelessi, primul pas ar trebui să fie renunțarea la cetățenia română și prezentarea în fața autorităților ca refugiați străini.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
