V-am zis, v-am ziz, v-am zis, chiar v-am zis că Șoșoacă a ajuns în Parlamentul European în baza unui vot măsluit, babardit și manipulat la care au contribuit toate partidele din România. Nu am crezut niciodată altceva, pentru că oferta ei electorală a fost slabă și vizibilă doar în social media iar voturile au venit de la oameni care nu consumă social-media. În mod logic, pachetul de voturi nu putea veni decât de la partidele care n-o mai voiau în Parlamentul României în următorii 4 ani. Lasă să le facă ălora creierii praștie, nu nouă, au zis partidele, instruindu-și activul de partid să mai pună din când în când și câte un vot-două în poșeta Dianei. Și te rog să nu ridici din sprâncene, că s-a mai întâmplat. Mai știi cum a scos-o PDL-ul lui Băsescu pe micuța Elena Băsescu europarlamentar? Fix așa, se știe și rețeta: la fiecare opt votanți PDL, unul a fost pus să voteze EBA.
Iar acum Diana Șoșoacă confirmă așteptările exact cum iPhone 15 a confirmat investiția făcută de Apple. Dacă nu ești un tâmpit desprins de știri ai aflat deja că Șoșoacă a făcut circ în PE și au evacuat-o cu forța din sală. Ocazie cu care a mai făcut un serviciu imens României: datorită ei, toți europarlamentarii români arată rezonabil. Chiar și Maria Grapini, cea care a comentat „felicitări, Maria Grapini” la postarea Mariei Grapini.
Marea mea frică, în acest moment, e să nu ne-o fure cineva pe Diana Șoșoacă. Dacă o fură Putin, ca să pară echilibrat și rezonabil? Dacă ne-o fură Coreea de Nord, pentru ca Jong Un să arate calm? Dacă ne-o fură Coldplay, să ne convingă să ascultăm best of Babasha? Dacă ne-o fură Pfizer, să spună uite ce fac nevaccinatele?
N-am mai fost într-un asemenea pericol de când a luat chinezul ăla toate zăcămintele de cupru, sau de când erau să ne închidă nedeschisul zăcământ de gaze Neptun Deep. Trebuie să facem ceva. Pentru că Diana Șoșoacă nu e noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri, în veacul vecilor!
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News