Bogdan Stoica: Iohannis, Ciolacu, Simion – trei vizite externe, un singur efect

Bogdan Stoica

S-a dus Iohannis în Dubai, pe bani publici. Summit important, numa șefi de state și de guverne, ni s-a zis. Temă importantă, viitorul planetei, claimăt ceingi, ni s-a explicat. Și am asistat cum toți vorbitorii au speech-uri de fix trei minute. Și gata. Deci zero rezultate. Dacă-i pui la aceeași masă pe cei mai deștepți oameni din istorie, de la Socrate la Einstein și Elon Musk, și îi lași să discute doar câte trei minute fiecare, tot la zero ajungi.

S-a dus și Ciolacu în SUA. Tot pe bani publici. Lucruri importante, geopolitică, ni s-a spus. S-a dus la Muzeul Holocaustului (vizită care-i folosește doar lui), apoi la un meeting cu reprezentanţii comunităţii de români din SUA (tot interese egoiste, electorale), se vede cu secretarul apărării, Lloyd Austin (o să mai cumpărăm ceva) și cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm (o să mai dăm ceva moca), mai e o întâlnire cu Antonio Guterres, secretarul general al ONU (inutil și irelevant) iar apoi niște discuții cu reprezentanții Google, Lockheed Martin și United States Energy Association (clar mai cumpărăm ceva, cred că-l așteaptă ăștia cu proformele).

S-a dus și Simion în Italia. Pe banii AUR, care-s parțial, tot publici.A zis-o pe aia cu „nu ne place că unii dintre comisarii Uniunii Europene seamănă cu comisarii sovietici”, pe aia cu „se încearcă introducerea de tratate punitive pe care nimeni nu le dorește, impuse de birocrați pe care nu i-a ales nimeni” și pe aia cu „respingem teoriile neomarxiste actuale care spun că vacile sunt de vină pentru poluare”. Toată vizita a fost inutilă, toate mesajele au fost electorale, dar dacă întrebi mâine o sută de români care din cei trei lideri politici au făcut ceva pentru România în ultimile lor vizite externe, punem pariu pe ce vrei că Simion a părut cel mai apropiat de interesul oamenilor de rând.

Pentru că senzația generală este cea de presiune, scumpire a vieții, insecuritate. Iohannis s-a dus să valideze presiunea asupra românilor, Ciolacu pare că s-a dus să accentueze scumpirea, pe când Simion…

Nu mai continui. Zic doar că Iohannis și Ciolacu pare că acționează deliberat ca lumea să-i placă și mai puțin și, prin antiteză, ca și mai mulți oameni să voteze cu….

 

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: