Bogdan Stoica: Riscul unei pandemii de antisemitism

Bogdan Stoica

Ieri am putut vedea cu toții un eveniment istoric: o demonstrație antisemită legală în Berlin. În Germania care duce în spate povara nazismului așa ceva ar fi putut părea imposibil. Numai că demonstrația de ieri era organizată de palestinieni și alți musulmani care cred că în conflictul Hamas-Israel, dreptatea nu e de partea celor din urmă.

Demonstrații similare, adică imposibile, au fost și în alte țări cu ștaif israelian. Cum de e posibil așa ceva a zis-o ieri, ca un bătrân fără filtre, Henry Kissinger, care, la suta lui de anișori, nu mai are chef de politețuri: „Adevăratul scop al Hamas şi al susţinătorilor săi este de a mobiliza lumea arabă împotriva Israelului.Conflictul din Orientul Mijlociu are pericolul de a escalada şi de a atrage şi alte ţări. A fost o greşeală gravă să lăsăm să intre atât de mulţi oameni cu o cultură, religie şi concepte total diferite, deoarece se creează un grup de presiune în interiorul fiecărei ţări care face acest lucru. Este dureros să văd arabi în Berlin sărbătorind atacul asupra Israelului”.

Bătrânul care a văzut multe sugerează că antisemitismul poate fi următoarea pandemie a Europei. Că fiecare țară care a primit mulți migranți arabi riscă acum fie să se dea pe toboganul greșit, pentru că și acești oameni contează și votează, fie să sufere consecințele unei poziționări pro-Israel, adică revolte, atentate, etc.

Și te întrebi, în mod natural: Și noi?

Noi avem opt mii de palestinieni. Avem și vreo 130.000 de musulmani. De ieri, Israelul bombardează Gaza cu duritatea specifică, că așa a făcut mereu țara asta mică, se numește Tehnica Pisicii, când ai doar două kilograme trebuie să pari feroce ca să oprești un rotweiler. Din duritatea asta vor ieși sentimente firești de compasiune și revoltă ale arabilor din România. Urmărește cineva cum sau în ce se concretizează emoțiile astea? I-a chemat cineva pe liderii lor să discute, să detensioneze, să vadă ce și cum? S-a întâlnit CSAT-ul pe tema asta? Ai auzit vreun politician avertizând că ne așteaptă o toamnă fierbinte? Nu pentru că o zic eu, ci pentru că a zis-o Kissinger, un băiat despre care se poate spune orice, dar nu că e prost și bate câmpii.

România n-a avut niciodată pe teritoriul ei atentate anti-semite realizate de arabi extremiști. Dar nici n-a trăit niciodată vremuri ca cele de azi.

 

 

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: