Bogdan Stoica: Să vină cineva cu Rudotelul sau cu Ambulanța

Bogdan Stoica

Termenul popular este freudian slip, tradus prost în românește ca alunecare freudiană. Mie îmi place denumirea medicală: parapraxie, care mi se pare foarte sugestivă. Când auzi că cineva are parapraxie zici fără să vrei: adică e nino-nino?

Parapraxia este actul congnitiv care te face să gândești razna când nu vrei să înfrunți o realitate neplăcută. Când îți zice doctorul „ai cancer, faza terminală, mori până vineri” și tu zici: „nu-mi pasă, joi mi-aduce soacră-mea zeamă de varză!”.

Toată clasa politică românească, toți lingăii de presă și toți influencerii decerebrați au avut în acest weekend o criză acută de parapraxie. Că altfel nu pot să-mi explic greșeala imensă de logică pe care au făcut-o cu toții: „Ciolacu a scos-o pe Șoșoacă din cursa prezidențială ca să intre cu Simion în turul doi”.

În primul rând, cine a zis că intră Simion în turul doi? De unde certitudinea asta, că mă ia capul? Parcă era pe trei, sau pe patru, când mama dracului a ajuns pe doi? A calculat cineva cu câte voturi se ajunge în turul doi și cam câte voturi a luat AUR la locale? V-a spus cineva că la generale lumea votează mai puțin, că nu e motivată ca atunci când votează pentru borduri, canalizare, locuri de joacă?

În al doilea rând, cine a zis că Șoșoacă nu-i poate da la gioale lui Ciolacu din afara cursei prezidențiale? Mie mi se pare că ar fi mult mai eficientă din tribune. Se poate apuca de o droaie de chestii, în ultima lună de dinaintea alegerilor, când legislația electorală îi elimină pe toți politicienii din evenimente, emisiuni, acțiuni civice. Ciolacu n-o să poată da berbecuț la proțap cât timp e candidat. Nefiind candidată, Șoșoacă poate să organizeze un grătar pe zi cu concurs de dezvăluiri despre Ciolacu. Premierul-candidat o să aibă două minute pe zi, conform legii. Pe Șoșoacă o s-o poți prelua în direct toată ziua de la grătar.

În al treilea rând: cine a zis că Ciolacu intră în turul doi, sigur-sigur? Că n-am auzit cuvântul magic de la mami și de la tati. Dacă înțelegeți ce vreau să spun. Parapraxilor.

 

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: