Bogdan Stoica: ziua în care Băsescu a avut dreptate

Bogdan Stoica

Spre rușinea mea, pentru că speram să nu mă îmbolnăvesc niciodată de băsism, azi sunt sută la sută de acord cu Traian Băsescu:

„Trebuie să fii ridicol, ca politician, când ai un politician cu 36%, pe Nicușor, și altul cu 32%, pe Firea, să spui că acum căutăm unul care vinde televizoare sau unul care face mobilă. E ridicol. Pur și simplu, cel puțin în cazul lui Firea, pe care n-o iubesc, dar nici nu pot să nu observ că se tem de ea, pentru că, odată câștigată Primăria Capitalei, poți să emiți pretenții să candidezi la președinția României”.

Este vorba, desigur, despre alegerile pentru Primăria Capitalei, despre ezitările PNL și PSD în a numi un candidat și despre misterioasele discuții privind candidatul comun care ar putea veni de la Altex sau de la Mobexpert. Demersul e cu totul și cu totul jenant pentru două partide care susțin că dețin jumătate din voturile românilor. Nu e ca și cum ai face o demonstrație de forță când te prezinți așa.

Și de parcă n-ar fi de ajuns acest concert live de muzică șovăielnică, a doua zi după ce Cristian Popescu Piedone și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei, Agenția Națională de Integritate l-a acuzat de conflict de interese administrativ, pentru că și-a angajat ginerele pe un post în primărie. Acum doi ani! Cum ANI este condusă de fiul unui fost primar PSD care are și sprijinul PNL, Piedone nu trebuie decât să facă cu ochiul pentru ca toată populația capitalei care nu e complet cretină să înțeleagă că a început vânătoarea de vrăjitoare.

Nu locuiesc în București, n-am interese directe în meciul ăsta. Mă uit doar pentru frumusețea jocului, cum mă uitam cândva la Steraua-Dinamo. Dar dacă meciul arată trucat din primele minute, și văd cum arbitrul ia mingea cu mâna și o bagă în poarta Steaua, să știi că îmi bag picioarele în el de Dinamo așa cum mi-am băgat, mai demult, în ideologia băsistă.

 

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: