România susţine principalele obiective ale reformei vamale, cea mai ambiţioasă şi mai cuprinzătoare de la înfiinţarea Uniunii Vamale în 1968, informează Ministerul Finanţelor, printr-un comunicat.
Discuţii pe tema reformei vamale au avut loc la finele săptămânii trecute, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), prima din mandatul Preşedinţiei spaniole. La reuniune a fost prezentă o delegaţie a Ministerului Finanţelor, condusă de ministrul Marcel Boloş.
„România susţine principalele obiective ale reformei, în principal înfiinţarea Autorităţii Vamale a UE şi a Centrului de date vamale a UE”, a spus Marcel Boloş.
Propunerea Comisiei Europene, care va fi implementată etapizat în următorii 10 – 15 ani, se sprijină pe trei piloni: dezvoltarea unui nou tip de parteneriat cu mediul de afaceri, o nouă abordare a controalelor vamale şi modernizarea abordării comerţului electronic.
Autoritatea Vamală a UE va avea rolul de a pune în comun expertiza şi competenţele care sunt în prezent disipate în UE, dar şi de a conduce, coordona şi sprijini autorităţile vamale naţionale, scrie Agerpres.
Viitorul centru de date vamale al UE va fi motorul Uniunii Vamale şi o condiţie prealabilă pentru consolidarea supravegherii şi simplificarea procedurilor, se precizează în comunicatul Ministerului Finanţelor.
Printre temele cheie de pe agenda ECOFIN s-au numărat reformele structurale, politica fiscală, coordonarea economică, pieţele financiare şi alte teme relevante pentru dezvoltarea economica durabilă şi prosperitatea Uniunii Europene.
„Am susţinut în cadrul discuţiilor necesitatea unor reforme structurale care să promoveze o creştere economică durabilă şi echitabilă. Este foarte importantă coordonarea economică între statele membre, pentru a consolida rezilienţa şi stabilitatea în faţa provocărilor de care ne lovim. Politica fiscală a fost, de asemenea, un subiect important al discuţiilor noastre. Am reiterat angajamentul României de a menţine o politică fiscală responsabilă, care să asigure echilibrul dintre nevoile financiare ale statului şi sprijinul acordat cetăţenilor şi sectorului privat. În acelaşi timp, am subliniat importanţa promovării unor politici fiscale juste şi echitabile pentru a stimula investiţiile şi dezvoltarea economică sustenabilă”, a precizat ministrul Marcel Boloş.
Pe agenda ECOFIN s-a aflat şi Comunicarea Comisiei privind pachetul ajustat de resurse proprii, care ar trebui să genereze venituri anuale de până la 36 de miliarde de euro în perioada 2028-2030.
Miniştrii de finanţe din UE au discutat despre sprijinul financiar acordat Ucrainei, în contextul revizuirii Cadrului financiar multianual 2021-2027. Conform propunerii Comisiei, Facilitatea pentru Ucraina va asigura o finanţare de aproximativ 50 de miliarde de euro, sumă care va fi acordată sub formă de granturi şi de credite. Finanţările se vor face în baza Planului pentru dezvoltarea economică a Ucrainei elaborat de Guvernul de la Kiev cu sprijinul Comisiei Europene.
În contextul participării la adunarea ECOFIN, ministrul Marcel Boloş a participat la reuniuni bilaterale cu miniştri de finanţe din Spania şi Polonia.
Cu omologul său din Polonia, Magdalena Rzeczkowska, ministrul român al Finanţelor a discutat despre propunerea Comisiei privind pachetul ajustat de noi resurse la nivelul UE, în contextul unor viitoare discuţii referitoare la eventualele modificări ale cadrului financiar multianual 2021-2027.
„S-a punctat importanţa alocărilor aferente Politicii de Coeziune la nivelul celor două state, buget care în cazul României mobilizează investiţii de peste 46 miliarde euro, în următorii 7 ani. De asemenea, au avut loc discuţii pe tema digitalizării în domeniul administrării fiscale şi autorităţilor vamale, pentru îmbunătăţirea rezultatelor privind colectarea veniturilor fiscale, cât şi supravegerea consolidată a lanţurilor de aprovizionare şi a mărfurilor. Cei doi miniştri s-au consultat pe tema utilizării inteligenţei artificiale şi proceselor automatizate în cadrul acestor sectoare din activitatea ministerelor”, se arată în comunicatul citat.
Un alt subiect abordat a fost cel referitor la Banca de Investiţii şi Dezvoltare, urmând ca, pe parcursul următoarelor luni, să existe un dialog permanent între autorităţile române şi cele polone pentru un schimb de bune practici, în contextul operaţionalizării acestei entităţi la nivelul României.
Marcel Boloş a discutat cu ministrul spaniol de finanţe, Nadia Calvino, despre implementarea reformelor structurale cu impact asupra cheltuielilor publice pe care cele doua state le au în Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv reformele privind pensiile din cadrul celor două ţări.
Au fost discutate elemente privind propunerile legislative europene privind reforma guvernanţei economice europene, în principal dimensiunea co-finanţărilor aferente fondurilor europene.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News