Fostul senator Gelu Vișan spune că se încearcă compromiterea lui Ciucă de către gașca foștilor PDL-iști din PNL

Sursa foto: media.pnl.ro

Fostul senator Gelu Vișan explică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, despre capcana întinsă președintelui PNL, Nicolae Ciucă. În opinia sa, lui Ciucă i s-a întins o cursă pentru că nu sprijină în totalitate candidatura lui Burduja la Primăria Capitalei.

„Capcana de politicieni

Când am spus că politicienii ar trebui să știe politică, fix la întâmplări ca cea de ieri dimineață m-am referit.
Ciucă este ceea ce s-ar spune un “băiat bun”.
Din păcate, de multe ori, în politică, asta mai mult încurcă decât ajută. Să vă explic:
De bună credință, Nicolae Ciucă a fost atras într-o capcană organizată (cu sau fără voie) de propriul său consilier, fost consilier al lui Dăncilă, fost apropiat al lui Ponta, actualmente membru de vază PNL:
A fost invitat la o masă pentru a cunoaște un potențial candidat independent la București, potențial candidat din partea PSD și PNL. (Nimic rău în asta)
1) Domnul Ostahie, că despre dânsul e vorba, nu este însă nicidecum “independent”. Eu l-am cunoscut prin anui 2000 ca apropiat de echipa Berceanu -Videanu de la PD, respectiv PD-L, de fapt erau extrem de apropiați. Am și vorbit la timpul respectiv de câteva ori, chiar din partea lor. In 2008, domnul Ostahie chiar a fost propus pe lista de deputați PD-L la Neamț de către Berceanu/Videanu, dar s-a opus Traian Băsescu.
Deci domnul Ostahie este în proximitatea acestei grupări perpetue.
2) Radu Berceanu și Videanu sunt cei mai buni prieteni, de fapt creatorii imperiului lui Copos. In anii 90, la privatizări, între anii 92 96-2000, ei i-au dat cam tot ceea ce are. In afară de afaceri, îi leagă o strânsă relație de prietenie. Să vă mai spun că am fost împreună, de câteva ori, la hotelurile “Ana”, Sport, și cum s-or mai chema?
3) Acum vreo două luni, Berceanu, unul dintre artizanii capcanei de ieri, într-o emisiune la Prima Tv, ca lider de facto al PNL Dolj, i-a cerut demisia lui Nicolae Ciucă de la conducerea PNL!
A fost un șoc, s-a dezbătut, etc.
Repet, poate nu ați fost atenți, Radu Berceanu, alături de Videanu, este susținătorul nr 1 și al lui Ostahie și al imperiului Altex.
4) Berceanu și Videanu îl vor însă la Primăria Capitalei pe Burduja, finul lui Videanu crescut de acesta, promovat ministru peste tot, în nici un caz pe Ostahie, cu toate că nuci Ostahie niciodată nu a ieșit din vorba lor.
5) Ostahie nu vrea să candideze, ci a făcut un joc.
6) Adevărata miză a filmării și “interceptării” de către Gândul a fost compromiterea lui Ciucă, care încă nu-l vrea pe omul lui Berceanu-Videanu, adică pe Burduja, candidat la funcția de primar.
7) Ținta nu a fost în nici un caz Ostahie, nici Borza, ci Ciucă.
Toată povestea a urmărit
Compromiterea lui Nicolae Ciucă.
Cine a chemat presa?
Aici este cheia: Dacă era o întâlnire în trei ca oricare amta nu ar fi fist nici cea mai mică problemă. Cu presa de față și cu Ciucă prins cu mâța/n sac, lucrurile stai cu totul altfel. Să ne înțelegem, ei nu erau la o cârciumă “la șosea”, ci la etajul douăzeci și cini(25) al clădirii lui Copos, unde treci de filtre greke ca să ajungi la restaurant. Presa a dost deci adusă cu șiința patronului clădirii, deci a lui Copos.
– Țineți-vă bine!
Presa a fost chemată în primul rând de Ostahie, cu acordul lui Copos!
Știm cu toții că într-un restaurant de un asemenea nivel nu ai cum să intri fără acordul proprietarului. Pe de altă parte, in nici un caz Copos, prietenul lui Berceanu-Videanu, nu s-ar fi certat cu Ostahie, și să-l filmeze la masă.
Nu știu dacă Borza a fost parte a planului de compromitere , dar vă asigur că Ostahie a fost parte a târgului. Mai mult, în loc să riposteze, pentru că el era motivul întâlnirii, l-a lăsat pe Ciucă să-și rupă gâtul și să dea declarații de pe scaun, intr-o poziție cel puțin jenantă, de jos, cu sute de sticle de vin în spate, spunându-se că a băut vin de mii de euro.
De fapt, Ciucă a fost atras într-o capcană chiar de către Ostahie și de către Copos care au fix aceiași protectori, Berceanu/Videanu, din două motive:
1) Compromiterea lui Nicolae Ciucă
2) Impunerea lui Burduja ca și candidat comun din partea PSD/PNL la Primăria Capitalei.
Videanu știe foarte bine că Burduja nu are nici o șansă ca și candidat din partea PNL, și atunci vrea să-l impună ca și candidat comun.
Cum PSD și PNL vor un candidat independent, urma “compromiterea” acestuia.
De acum înainte, ideea unui “independent” e compromisă aproape total, motiv pentru care Burduja 3% este împins în față.
Ce ar fi de făcut ca să nu iasă Nicușor Dan?
Asta este o altă poveste…
Ce vă pot spune este că ieri s-a încercat compromiterea totală a lui Nicolae Ciucă de către gașca foștilor PD-L-iști din PNL, în frunte cu Berceanu-Videanu, renunțarea la un “independent” care să candideze din partea PSD/PNL, dar și creearea unui culoar pentru Burduja.
Ca să fiu clar:
Presa a fost chemată de tandemul Copos/Ostahie, cu/sau fără (mai curând “cu”) știința lui Borza, în primul rând pentru a-l compromite pe Nicolae Ciucă și în al doilea rând pentru a-l împinge înainte pe Burduja.

Frumos, nu? sau mai bine zis…

Mizerabil.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL