După 25 de ani petrecuți în spatele gratiilor, cel mai de temut criminal în serie din istoria postdecembristă a României și din nordul țării va fi eliberat. Grigore Bota a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a ucis 11 oameni ai străzii. Ulterior, judecătorii au acceptat schimbarea pedepsei la 25 de ani de închisoare.
Grigore Bota a fost condamnat în anul 2000 pentru uciderea cu brutalitate a mai multor bărbați, persoane fără adăpost, între lunile aprilie și august din acel an. Acuzat pentru uciderea a 11 persoane, el a recunoscut doar 3 dintre crime, însă anchetatorii au adus dovezi concludente în alte șapte cazuri, iar judecătorii au decis să-l condamne la închisoare pe viață pentru aceste orori.
Decizia a fost, însă, modificată la 25 de ani de închisoare, iar asta înseamnă că momentul eliberării se apropie, fapt care stârnește îngrijorare în Maramureș.
Grigore Bota a fost supranumit „Brancardierul Morții” sau „Ucigașul de boschetari” și este cel mai de temut criminal în serie din istoria postdecembristă a României. El ascundea trupurile victimelor în apropierea gării din Baia Mare sau pe malurile râului care traversează orașul.
Își ademenea victimele cu o sticlă de alcool, în schimbul unor favoruri sexuale. Unul dintre bărbați a reușit să scape și a alertat autoritățile, ceea ce a dus la prinderea lui.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News