BTA: România și Bulgaria vor conduce prin rotație Comandamentul Regional de Componentă pentru Operații Speciale

Sursă foto: BTA
Sursă foto: BTA

Bulgaria şi România vor conduce prin rotaţie Comandamentul Regional de Componentă pentru Operaţii Speciale, a afirmat miercuri într-un comunicat de presă Ministerul bulgar al Apărării.

Stabilirea acestui comandament face parte din procesul de adaptare al NATO la mediul de securitate în schimbare în regiunea Mării Negre şi este o expresie a înţelegerii comune a nevoii de cooperare consolidată, notează ministerul.

Agenţia BTA aminteşte, potrivit Agerpres, că ministrul bulgar al apărării Todor Tagarev şi omologul său român Angel Tîlvăr au semnat o scrisoare de intenţie pentru constituirea unui Comandamentul Regional de Componentă pentru Operaţii Speciale. Semnarea a avut loc în cadrul summitului NATO de la Vilnius, în luna iulie.

Scrisoarea de intenţie nu este un tratat internaţional, prin urmare, în acest context, dispoziţiile Legii Republicii Bulgaria privind Tratatele Internaţionale nu sunt aplicabile, a explicat ministerul.

Scrisoarea este o expresie a intenţiei politice de a colabora către constituirea unei Componente de Comandă şi nu este constrângătoare legal. Un proiect de Memorandum de Înţelegere între Bulgaria şi România asupra constituirii, funcţionării şi administrării Comandamentului urmează să fie întocmit şi încheiat în conformitate cu Legea Republicii Bulgaria privind Tratatele Internaţionale.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: