Bucura-Oprescu: Alegerile de anul viitor, grele; dacă există o aşteptare a românilor, aceasta este de la PSD

Simona Bucura-Oprescu
Sursa foto: Facebook / Simona Bucura-Oprescu

Alegerile de anul viitor vor fi „grele”, a spus, joi seară, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, arătând că, dacă există o aşteptare a românilor, aceasta este de la PSD.

„Alegerile de anul viitor pot fi caracterizate într-un simplu cuvânt: grele! Anul viitor vom avea mai întâi alegerile europarlamentare, alegeri la care este foarte important ca românii să înţeleagă cât de importante sunt politicile europene şi cât de mult ne influenţează viaţa, dar mai ales cât de importantă este calitatea oamenilor care-i trimitem acolo, fiindcă, dacă avem adevăraţi patrioţi români, mult mai competenţi la nivelul instituţiilor europene, europarlamentari care să fie respectaţi în ţară, respectaţi la Bruxelles, capabili să se bată pentru România, sigur că şansele de a atinge interesele pentru România cresc”, a declarat ministrul într-o conferinţă susţinută în comuna Recea din judeţul Maramureş.

Referindu-se la candidatul PSD la alegerile prezidenţiale de anul viitor, aceasta a precizat că o decizie va fi luată de conducerea naţională a partidului.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: