Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei, anunță, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, introducerea unui program de aprovizionare și ridicare a deșeurilor, pentru a decongestiona traficul în cele mai aglomerate ore.
„Tranzitarea capitalei trebuie să se facă pe inelul de centură A0, care va fi gata în aproximativ un an”, a spus edilul, precizând că intervalele cele mai aglomerate sunt 7:00–9:00 și 16:00–19:00.
Bujduveanu a explicat că, spre deosebire de București, în marile orașe din România și din Europa există reglementări clare privind aprovizionarea și ridicarea deșeurilor.
„La Cluj, la Iași, la Constanța sau la Timișoara orarul de aprovizionare și ridicare a deșeurilor este reglementat. La Paris, Londra sau Madrid, există reguli stricte. La noi, încă lipsesc”, a subliniat acesta.
Reguli noi pentru un trafic mai fluent în Capitală
Edilul a anunțat că va propune Consiliului General un proiect prin care intervalele de vârf vor fi dedicate exclusiv părinților și angajaților care ajung la școală și la serviciu.
„Trebuie să dăm la o parte mașinile de gunoi și dubițele de aprovizionare care blochează bulevarde întregi pentru o ladă cu suc”, a punctat primarul interimar.
Care sunt intervalele de vârf și ce soluții există
Potrivit acestuia, impactul ar fi major: aproximativ 300.000 de mașini care zilnic livrează marfă sau colete în București vor fi reglementate, iar operatorii de salubritate vor trebui să respecte intervalele orare dedicate.
„Nu e normal să pierzi 20 de minute în spatele unei mașini de gunoi chiar atunci când mergi la muncă”, a mai spus Bujduveanu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News