Bucureștiul, invadat de stâlpi antiparcare. Sebastian Burduja: „N-o să-i mai vedeți!”

Sursă foto: Ministerul Energiei al Republicii Moldova

Bucureștiul s-a împânzit de stâlpi antiparcare-acei stâlpișori ceea care au dus la creșterea nemulțumirii în rândul șoferilor. Dacă unii sunt instalați ca să ajute circulația și să deblocheze străzile unde se parcau ilegal, mașinile, alții sunt puși în exces. Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja a explicat, pentru PS News că, mai întâi, trebuie o schimbare de mentalitate care să ducă la respectarea legii.

„Acești bolarzi, acești stâlpișori au rolul lor, pentru că pot proteja de a încălca regulile de circulație. În același timp, s-au făcut excese în oraș. Am văzut, cu toții, păduri de stâlpișori. Cel puțin pe străzile administrate de Primaria Generală, n-o să mai vedeți chestiune asta!

Dacă se aplică legea,dacă oamenii nu vor mai parca ilegal, atunci nu ar mai fi nevoie de ei. Da, e nevoie de o schimbare de mentalitate. Da, deocamdată avem nevoie de ei, dar intr-un mod rezonabil”, este opinia lui Sebastian Burduja.

Zonele din București în care un loc de parcare a ajuns să coste mai mult decât o garsonieră

In București circulă 1,8 milioane de mașini pentru care există doar 250.000 de locuri de parcare. Așa se explică de ce locurile de parcare din complexurile rezidențiale – cele din subsol sau de lângă bloc – au ajuns la prețuri uluitoare. Variază de la 5.000 la 60.000 de euro, în funcție de zona în care se află.

Într-un complex rezidențial din Sectorul 6 al Capitalei, de exemplu, prețul pentru un loc de parcare începe de la 5.000 de euro și ajung chiar și la 13.000 de euro, la care se adaugă TVA.

Locurile de parcare sunt scumpe aproape în toate ansamblurile rezidențiale din București. Potrivit unei analize făcute de Ziarul Financiar, sunt complexuri de lux în sectorul 4 unde parcările depășesc suma de 14.000 de euro, iar altele din sectorul 1 care ajung chiar și la suma de 30.000 de euro. Există și gama premium la parcări, acolo unde un loc costă la fel de mult cât o garsonieră. Un exemplu ar fi în zona Lacului Floreasca, acolo unde locul de parcare costă chiar și 59.000 de euro. În acest complex însă, prețul unui apartament ajunge la trei milioane de euro.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: