Buget mai mic de sărbători. 35% dintre români vor cheltui mai puțin pentru cadouri

Sursa foto: Pixabay

Scumpirile din ultima perioadă au tăiat din bugetul de sărbători. Anul acesta, românii vor renunța la vacanțe și chiar la cadouri, îngrijorați de inflație și creșterea prețurilor la energie și gaze.

Potrivit unui studiu recent, majoritatea românilor spun că vor aloca un buget mai mic pentru sărbătorile de iarnă. Mai exact 35% spun vor cheltui mai puțin pe cadouri, iar 20% vor alege produse mai ieftine. Mai mult, din cauza puterii de cumpărare reduse, 11% dintre români se gândesc să renunțe la cadourile de Crăciun.

24% dintre români au un buget de sărbători sub 500 de lei, în vreme ce 40% intenționează să cheltuiască între 500 și 1.000 de lei. Doar puțin peste 20% au un buget mai mare de 1.000 de lei și își permit luxul unei călătorii.

Când vine vorba despre cum își cheltuie bugetul de sărbători, mai bine de jumătate dintre români cumpără mâncare și băuturi, iar peste 40% alocă bani pentru decorațiuni și alte produse pentru casă. Și doar 20% au buget pentru jucării.

Reducerea bugetului de sărbători vine ca urmare a îngrijorărilor legate inflație și creșterea prețurilor la energie și gaze. Potrivit studiului, doar 35% dintre români se tem pentru situația financiară proprie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: