Bugetul Capitalei a trecut, la a patra încercare. Amendamentele votate și prima reacție a lui Cîrstoiu

CGMB
Sursa foto: Inquam / Alberto Grosescu

Proiectul de buget al Bucureştiului a fost votat după trei săptămâni de frământări politice. Au fost 51 de voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă. Este a patra şedinţă extraordinară în care pe ordinea de zi a fost pus acest proiect de temelie al administraţiei, după ce în primele trei a fost picat la vot de consilierii PSD şi PNL, care ori au absentat, ori au votat împotrivă.

Toate grupurile politice au votat pentru bugetul Capitalei, dar consilierii USR s-au arătat nemulţumiţi de amendamentul PSD-PNL şi de întârzierea bugetului. Aceştia acuză că inclusiv indemnizaţia pentru persoanele cu handicap va fi dată mai târziu, din cauza acestei întârzieri.

Grupurile PNL-PSD au depus un amendament comun, citit de consiliera social-democrată Anca Comănici. Printre schimbările majore, sunt alocări în plus pentru subvenţiile la transport şi termoficare.

Şi primarul Nicuşor Dan a propus un amendament la buget. După o oră de listat schimbări în toate domeniile, de la Sănătate, la Administraţia Cimitirelor, amendamentele au intrat la vot.

Nu a fost o şedinţă lipsită de scandal. Cătălin Mozgoreanu, reprezentant al persoanelor cu dizabilităţi, care a venit şedinţă de şedinţă pentru a îi trage la răspundere pe aleşi pentru faptul că nu au dat indemnizaţiile restante, i-a aruncat câţiva lei lui Nicuşor Dan, spunând că „îşi face campanie pe banii persoanelor cu dizabilităţi”. Scandalul continuă la trei săptămâni după ce primarul general a promis că această indemnizaţie va fi plătită din urmă, prin faptul că suma va creşte de la 250, la 750 de lei pe lună.

Totodată, au fost luări de cuvânt ale unor oameni disperaţi care vor locuinţe sociale ori case de necesitate. O femeie cu trei copii, dintre care doi cu handicap, a făcut această solicitare şi a spus că, în caz contrar, vine cu o canapea şi un pat extensibil şi va dormi la Primărie, pentru că „aveţi condiţii, aveţi şi baie!”. Femeia a acuzat că multe dintre locuinţele sociale sunt ocupate abuziv.

Amendamentele votate astăzi sunt următoarele:

  1. Suplimentarea bugetului pentru acoperirea subvenției STB cu suma de 200 mil lei
  2. Suplimentarea bugetului pentru acoperirea subvenției la căldura cu suma de 200 mil lei
  3. Suplimentarea bugetului DGASMB cu 150 mil pentru acoperirea parțială a datoriei înregistrate la plata stimulentelor pentru persoanele cu dizabilități până la nivelul lunii iunie a anului 2023

 

Potrivit unui comunicat de presă al social-democraților, în propunerea lui Nicușor Dan nu se acoperă datoria. Este doar până la nivelul lunii decembrie 2022: Alocarea sumei de 25 mil lei pentru continuarea lucrării cu obiectivul: „Banca de alimente”; Alocarea sumei de 25 mil lei pentru finanțarea blocului social Bd. Ghencea; Suplimentarea sumelor cu privire la elaborarea PUZ-ului și la documentația pentru exproprierea obiectivului „Penetrație Splaiul Independenței – Ciurel – Autostrada București – Pitești.

Cătălin Cîrstoiu, prima reacție

Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București și candidatul Coaliției PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, a avut și el o primă reacție la scurt timp după ce bugetul Capitalei a fost votat.

„Salut decizia reprezentanților PSD și PNL, din Consiliul General al Capitalei, de a aproba bugetul Capitalei. Le mulțumesc că au dat curs propunerii mele de a debloca această situație, mai ales ca am lucrat împreună cu dânsii la setul de amendamente care au fost aprobate azi. Consider că proiectele bucureștenilor nu trebuie să fie întârziate din cauza campaniei electorale. Votul de azi din Consiliul General ne arată de ce e important ca viitorul primar general să aibă susținerea principalelor forțe politice. Asta îmi dă încredere că voi putea accelera dezvoltarea Capitalei, într-un ritm mai rapid, pe care mi-l doresc de multă vreme, la fel ca toți bucureștenii, a punctat Cătălin Cîrstoiu.

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL