Bulgaria ar putea rata data de intrare în zona euro

Sursa foto: Uniunea Europeană

Prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov a declarat sâmbătă că ţara sa ar putea să rateze termenul de 1 ianuarie 2025, data limită pe care şi-a propus-o pentru aderarea la zona monetară unică a Uniunii Europene.

Data-ţintă pentru adoptarea euro „nu este sfântă”, a declarat Nikolai Denkov în timpul unei discuţii avute la postul de radio bulgar  alături de vicepremierul Maria Gabriel, actuala şefă a diplomaţiei, care va deveni premier în locul lui conform acordului de rotaţie guvernamentală. Denkov nu a exclus posibilitatea ca intrarea în zona euro să se întâmple mai târziu – la 1 iulie 2025.

„Ceea ce este sfânt este să avem o direcţie clară şi să lucrăm la ea. Noi, cei din guvern, suntem convinşi că acest lucru este benefic pentru mediul de afaceri, pentru cetăţeni, pentru creşterea controlului asupra băncilor şi instituţiilor financiare”, a punctat Denkov.

Citeşte mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: