Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă miercuri că PNL trebuie să fie unit şi are un lider care ştie, vrea şi merită să coaguleze o echipă pentru România, el apreciind că faptele lui Ilie Bolojan vorbesc mai tare decât orice discurs politic.Potrivit ministrului PNL, Oradea şi Bihorul sunt exemple clare că, atunci când există competenţă şi responsabilitate, se pot face lucruri mari şi în România şi de astfel de modele de leadership avem nevoie, pentru că aceasta e de departe cea mai gravă criză prin care trec România, Europa şi întreaga lume liberă: criza liderilor.
”România pe primul loc! Nu interesele mici, nu orgoliile mari. Românii s-au săturat de scandaluri, de certuri care nu duc nicăieri, de lipsă de caracter. Oamenii vor rezultate, vor seriozitate, vor politicieni care pun România deasupra tuturor. Şi au dreptate! Nu avem timp de jocuri sau de joacă, de atacuri şi de dezbinare în rândul celor care vor binele României. Dacă vrem să livrăm, trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut şi să nu pierdem tot ceea ce am câştigat bun în deceniile din urmă”, a scris ministrul Energiei într-o postare pe Facebook, referitor la preşedintele PNL, Ilie Bolojan.
Potrivit ministrului PNL, Oradea şi Bihorul sunt exemple clare că, atunci când există competenţă şi responsabilitate, se pot face lucruri mari şi în România şi de astfel de modele de leadership avem nevoie, pentru că aceasta e de departe cea mai gravă criză prin care trec România, Europa şi întreaga lume liberă: criza liderilor.
”Trebuie să înţelegem cu toţii că politica nu este despre politicieni, este despre cetăţeni. Cei care fac politica faptelor nu trebuie să se bată cu pumnii în piept de cât de dragă le este ţara noastră. Se vede prin ceea ce lasă în urma lor. La 150 de la înfiinţare, cel mai vechi partid parlamentar din UE, Partidul Naţional Liberal, trebuie să fie unit şi are un lider care ştie, vrea şi merită să coaguleze o echipă pentru România. Eu sunt gata să dau totul pentru acest vis. România pe merit şi pe muncă, România pe bune. România oamenilor de calitate, competenţi şi oneşti. România unită, puternică şi demnă. Înainte, împreună!” mai scrie Burduja.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News