Sebastian Burduja, președinte PNL București și candidatul liberalilor la Primăria București, susține sistemul centralizat de încălzire în Capitală şi a spus care este planul lui pentru reducerea facturilor.
Ministrul Energiei a spus că este bine ca „un număr cât mai mare de bucureșteni să fie conectați la sistemul centralizat”, pentru că este „mult mai eficient și mult mai puțin poluant”.
În plus, acesta a subliniat că „ideea este nu să îi încurajăm pe bucureșteni să se deconecteze, pentru că atunci sistemul va intra într-un colaps”.
Candidatul PNL la Primăria Bucureşti a fost întrebat de ce există o discriminare între bucureștenii racordați la Termoenergetica – care primesc o subvenție suplimentară din partea Primăriei Bucureşti, cu valoare foarte mare per total – iar cetățenii care nu sunt legați la sistemul de încălzire centralizată plătesc căldura fără nicio subvenție.
Sebastian Burduja a spus că „este corect să ai consumatorii branșați la sistemul centralizat, care este mult mai eficient și mult mai puțin poluant”.
„Vrei să stimulezi prin subvenție branșarea a cât mai multor consumatori la sistemul centralizat.
Ideea este nu să îi încurajăm pe bucureșteni să se deconecteze, pentru că atunci sistemul va intra într-un colaps, au trecut orașe mari prin asta, deși, tehnic vorbind nu se poate ca toți bucureștenii să treacă la centrale de apartament pe gaz.
De altfel, din 2040 ele nu vor mai putea fi folosite în Uniunea Europeană”, a subliniat ministrul Energiei.
„Noi ce avem de făcut pe sistemul centralizat? Eu am cinci soluții, prin care, în patru ani, facturile la întreținere vor scădea la jumătate, pentru că, vedeți, costul cu gigacaloria în București este foarte mare, pentru că avem pierderi pe rețea, pentru că CET-urile sunt nemodernizate, pentru că există două companii diferite și nu s-a făcut încă fuziunea… la toate astea noi am lucrat”, a mai spus Burduja.
Potrivit candidatului PNL la Primăria Capitalei, conductele trebuie reparate, „pentru că în momentul acesta pierderile pe oră sunt imense, peste 2.000 de tone de apă fierbinte se scurg ca prin sită.
Ani de zile nu s-a investit în rețeaua de termoficare, și în ultimii opt ani s-a făcut treabă mai puțin”, a adăugat Sebastian Burduja, potrivit digi24.ro.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News