Bursele școlare, trimise la Monitorul Oficial. Cui se acordă

Elevi ai Colegiului Naţional 'Sf. Sava
Sursă foto: George Călin

Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost trimisă, de Ministerul Educației, spre publicare, la Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, bursele acordate elevilor se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Excepție fac lunile septembrie si octombrie, plata pentru cele două luni urmând să fie făcută cumulat, în data de 15 noiembrie.

Documentul prevede criteriile pentru acordarea fiecărui tip de bursă. Pentru bursele de merit și bursele sociale sunt prevăzute următoarele :

  • bursele de merit se acordă pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei de beneficiari, pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50;
  • bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda pe baza mediei notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare;
  • bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acordă pe baza mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional;
  • bursele de merit se vor acorda și pentru premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare, respectiv pentru participarea în loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaționale;
  • bursele sociale se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv elevilor cu unul dintre părinți decedați, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
  • bursele sociale se acordă elevilor cu deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului;
  • bursele sociale se acordă elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.

La articolul întâi se prevede că elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial și liceal, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse:
a) bursă de excelenţă olimpică I;
b) bursă de excelenţă olimpică II;
c) bursă de merit;
d) bursă socială;
e) bursă tehnologică (o formă de stimulare a elevilor care urmează învățământul tehnologic).

După publicarea în Monitorul Oficial, metodologia de acordare pentru bursele școlare va fi disponibilă pe site-ul www.edu.ro

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL