Călin Georgescu pierde definitiv procesul în care a cerut reluarea alegerilor prezidențiale

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Călin Georgescu pierde definitiv procesul în care a cerut reluarea alegerilor prezidențiale. Instanța Supremă a respins vineri recursul formulat de Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept. Decizia e definitivă.

Decizia instanței:

„Constată nulitatea recursurilor declarate de recurenţii-titulari ai cererilor de intervenţie Kovacs Denes, Nica Leon, Marcu Maria, Dimitriu Constantin împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024. Anulează, ca nesemnat, recursul declarat de recurentul-titular al cererii de intervenţie Dimitriu Neculae împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul Pravă Marin împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant Georgescu Călin împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024 şi a încheierii din Camera de Consiliu din data de 30 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale în dosarul nr. 2950/1/2024.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, a încheierilor de şedinţă din 19 decembrie 2024, din 23 decembrie 2024, din 30 decembrie 2024 şi a încheierii din Camera de Consiliu din data de 30 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-intervenientă accesorie Public Attitude împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024.

Respinge, ca nefondată, cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului-reclamant Georgescu Călin, formulată de Coaliţia pentru Drepturi, Libertăţi şi Protecţie, Nuţ Gabriela Ştefania, Mocanu-Gollent Erich-Eduard, Ursu Constantin, Hera Natalica, Petringineru-Motu Runa. Definitivă. Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

Călin Georgescu a contestat hotărârile BEC nr. 230D, 231D și 232D din 2024, adoptate după ce Curtea Constituțională a anulat procesul electoral pe motivul utilizării nelegitime a tehnologiilor digitale și finanțării netransparente a campaniei electorale.

Deciziile BEC au dus la încetarea activităților de votare și operare electorală atât în țară, cât și în străinătate, dar și la sistarea activităților Biroului Electoral Central și ale birourilor județene.

Pe 31 decembrie 2024, Curtea de Apel București a respins cererea lui Georgescu ca fiind „neîntemeiată”, inclusiv intervenția accesorie formulată de Public Attitude.

„Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude, ca neîntemeiată”, este decizia pronunţată, în 31  decembrie, de instanţa Curţii de Apel Bucureşti.

Acuzațiile și solicitările lui Călin Georgescu

Georgescu, alături de Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, a contestat mai multe instituții, printre care Guvernul României, Curtea Constituțională, Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații. Printre acuzațiile aduse se numără manipularea votului, distorsionarea egalității de șanse și utilizarea ilegală a inteligenței artificiale în campania electorală.

Călin Georgescu a atacat, de asemenea, decizia CCR la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), solicitând suspendarea efectelor anulării alegerilor și organizarea turului doi între el și contracandidata Elena Lasconi.

Decizia CCR și implicațiile

Curtea Constituțională a României a anulat în unanimitate procesul electoral din 2024 pe 6 decembrie, invocând nereguli majore care au afectat integritatea votului. CCR a precizat că președintele Klaus Iohannis își continuă mandatul până la depunerea jurământului de către un nou președinte.

În hotărârea sa, CCR a invocat articolul constituțional care subliniază obligația de a veghea la respectarea procedurii electorale și a evidențiat problemele privind finanțarea netransparentă și utilizarea tehnologiilor digitale în campanie.

„Principalele aspecte imputate procesului electoral privind alegerea Preşedintelui României din anul 2024 sunt cele privind manipularea votului alegătorilor şi distorsionarea egalităţii de şanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă şi cu încălcarea legislaţiei electorale a tehnologiilor digitale şi a inteligenţei artificiale în desfăşurarea campaniei electorale, precum şi prin finanţarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online”, sublinia CCR.

Georgescu solicită ca CEDO să judece cauza în regim de urgenţă. Acesta cere: suspendarea efectelor deciziei CCR de anulare a alegerilor, până la soluţionarea cauzei şi obligarea Guvernului României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur, şi să organizeze turul doi al alegerilor prezidenţiale între el şi Lasconi.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: