Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii acvaculturii / Actul normativ merge la promulgare

Peste Acvacultura
Sursa foto: Pixabay

Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul legii acvaculturii. Propunerea legislativă stabileşte cadrului legal privitor la activitatea de acvacultură şi de comercializare a produselor obţinute din acvacultură, în scopul asigurării competitivităţii acestei activităţi, în acord cu normele şi exigenţele europene în domeniu. Actul normativ merge la promulgare.

Scopul prezentei legi este de a asigura competitivitatea activităţii de acvacultură în contextul dezvoltării durabile şi de a contribui la creşterea economică a spaţiului rural.

De asemenea, prezenta lege reglementează cadrul juridic privind activitatea de acvacultură şi de comercializare a produselor obţinute din acvacultură, când aceste activităţi se realizează pe teritoriul României, inclusiv în apele marine de sub jurisdicţia naţională a României, prin:

a) organizarea şi administrarea sectorului de acvacultură;

b) privatizarea societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare societăţi, cu profit piscicol, a amenajărilor piscicole şi a terenurilor pe care sunt amplasate acestea, aparţinând statului;

c) administrarea societăţilor şi regimul concesionării sau arendării terenurilor proprietate publică şi privată a statului pe care sunt amplasate amenajările piscicole şi terenurile aferente acestora, indiferent de deţinător, cu excepţia celor aflate în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”;

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: