Americanii îşi aleg, marţi, preşedintele, la capătul unei campanii prezidenţiale extraordinare, marcată de un ton ridicat şi de o serie de evenimente dramatice, relatează AFP, care trece în revistă momentele-cheie ale acestei perioade de excepţie, scrie News.ro.
Joe Biden, fără concurent
Când cursa pentru Casa Albă a început în ianuarie, preşedintele în exerciţiu Joe Biden nu s-a confruntat cu niciun rival serios în cadrul alegerilor primare democrate şi a câştigat cu uşurinţă, în ciuda unei mişcări de protest legate de sprijinul său pentru războiul Israelului din Gaza.
Primul proces penal al unui fost președinte
În aprilie, se deschide la New York primul proces penal al unui fost preşedinte american.
După săptămâni de audieri foarte mediatizate, Donald Trump este găsit vinovat de efectuarea de plăţi disimulate către o fostă vedetă porno în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2016.
Nici acest verdict istoric, nici celelalte trei inculpări penale nu i-au diminuat cota de popularitate. Dimpotrivă, susţinătorii săi au denunţat persecuţia sa politică. Democraţii, la rândul lor, îl descriu drept un „infractor”.
În timpul verii, Curtea Supremă, cu majoritatea sa conservatoare, a slăbit procedurile penale împotriva sa. Cele din Florida au fost chiar anulate, iar condamnarea sa din New York a fost amânată până după alegeri.
Panică în tabăra democrată
La 27 iunie, campania s-a întors pe dos.
Dezbaterea dintre Donald Trump şi Joe Biden a fost un eşec pentru preşedintele în vârstă de 81 de ani, care s-a încurcat în propriile cuvinte şi a părut uneori pierdut.
Un val de panică a cuprins tabăra democrată şi apar primele apeluri pentru retragerea lui Joe Biden.
Tentativa de asasinat
Împuşcături, sânge, un pumn ridicat şi un strigăt sfidător de „luptă, luptă, luptă” – sunt imagini pentru cărţile de istorie. La 13 iulie, Donald Trump a ieşit cu o ureche însângerată de la un miting de campanie în Pennsylvania. Tocmai supravieţuise unei tentative de asasinat.
Scăpat ca prin minune, cu un bandaj pe urechea dreaptă, el a fost consacrat candidat la scurt timp după aceea la Convenţia Republicană.
În septembrie, miliardarul a fost din nou ţinta unei tentative de asasinat pe terenul său de golf din Florida.
Biden renunță la cursă
La 21 iulie, Joe Biden şi-a anunţat retragerea candidaturii.
După săptămâni de speculaţii cu privire la capacităţile sale fizice şi mentale, preşedintele demisionar a cedat presiunii democraţilor care se temeau de o înfrângere.
În acelaşi timp, el îi promite sprijinul vicepreşedintelui său, Kamala Harris.
Euforia Harris
Într-un timp record, Kamala Harris a mobilizat sprijinul principalilor democraţi şi s-a impus ca noul candidat al partidului, generând un val de entuziasm.
Intrarea în cursă a acestei femei de culoare de origine jamaicană şi indiană reaşază cărţile de joc în campanie. Tabăra republicană pare dezorientată.
Fostul procuror este uns oficial candidat de către partidul său în august, în cadrul unei convenţii euforice.
Confruntarea
Pe 10 septembrie, Donald Trump şi Kamala Harris s-au confruntat în singura lor dezbatere faţă în faţă. Republicanul a refuzat o altă dezbatere directă.
Din toate punctele de vedere, democrata a fost în avantaj, atacându-şi rivalul pe subiectele cele mai susceptibile de a-i răni orgoliul: prezenţa la mitingurile sale şi reputaţia sa în străinătate.
Miliardarul, cu o mină serioasă, şi-a lansat atacurile obişnuite, în special asupra imigraţiei, şi şi-a acuzat rivala că este „marxistă”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News