Raportul NATO cu privire la campania lui Călin Georgescu: Noi date despre cum a reușit să manipuleze românii

Sursa foto: Călin Georgescu

Actele de sabotaj comise împotriva NATO în ultimii ani au inclus comploturi de asasinare a liderilor industriali, deraiarea trenurilor, incendierea, pagubele proprietății politicienilor a declarat azi, în fața Comitetului de Securitate al Parlamentului European, asistentul secretarului general adjunct al NATO pentru inovare, amenințări hibride și atacuri cibernetice, James Appathurai (foto). Acesta a adus în discuție și cazul succesului în alegeri al lui Călin Georgescu, despre care a susținut că a fost analizat de NATO. 

James Appathurai a spus în fața Comitetului că Rusia este cea mai activă în sabotaj, aducînd migranți, tineri și grupuri criminale drept contractori, în timp ce China se concentrează pe atacurile cibernetice, adesea legate de incidentele ransomware.

Apathurai s-a concentrat și pe interferența în alegerile prezidențiale din România, care au fost anulate în decembrie, după ce serviciile de informații ar fi descoperit interferențe rusești în favoarea candidatului de extremă-dreapta și pro-rus Călin Giurgescu, care a cîștigat primul tur. O rețea online care îl susținea pe Călin Giurgescu a fost activată cu 14 zile înainte de alegeri. Analizînd cazul, NATO a constatat că aceasta era în lucru de mult timp, unele dintre conturile TikTok folosite în beneficiul lui Georgescu fiind create cu opt ani înainte de a fi activate. O altă noutate a fost utilizarea de microinfluenceri cu 300-5.000 de urmăritori care nici măcar nu și-au dat seama că sunt implicați în campania unui candidat” a mai spus asistentul adjunctului NATO, conform publicației bulgare Dnevnik.

James Appathurai este principalul consilier al Secretarului General în ceea ce privește menținerea avantajului inovator al NATO și toate aspectele legate de provocările tehnologice, apărarea cibernetică și amenințările hibride, precum și implicațiile lor profunde pentru securitatea Alianței. (B.T.I.)

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: