Când vin deciziile cu pensiile recalculate. Marius Budăi: „Aşa e convenția cu Poșta Română”

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, spune că toate deciziile de pensii recalculate vor fi trimise românilor după 15 august, potrivit convenției făcute cu Poșta Română, informează b1tv.ro.

„Este acea convenție cu Poșta Română, care prevede că după data de 15 august toate deciziile de pensii recalculate, care conțin recalcularea, vor fi trimise către seniorii României (…), începând cu 1 septembrie, conform calendarului legal asumat, data de 1 și 15 septembrie pentru seniorii României care primesc pensia cu Poșta Română, și între 12 și 14 septembrie pentru cei care primesc pensia în cont, pe card (…), să poată fi făcute și plățile.

Important aici este că realizăm ceea ce ne-am propus prin această lege, și anume acea așezare pe contributivitate și acea încurajare a muncii.

Sunt, din punctul meu de vedere, ca un om care am condus o casă județeană de pensii la mine acasă, în Botoșani, principii extrem de importante. La muncă și contribuție egală să ai pensie egală și munca să fie încurajată”, a declarat Marius Budăi.

Cât despre banii necesari în urma plăţii recalculării pensiilor, deputatul PSD spune că sunt fondurile de care e nevoie.

„Ceea ce se întâmplă acum în casele județene de pensii, și anume acel (…) proces de listare a deciziilor de pensionare cu noile cuantumuri ale pensiilor recalculate și trimiterea lor către Poșta Română, este un răspuns ferm și un angajament ferm al Guvernului Ciolacu că pensiile vor fi plătite recalculate, începând cu data de 1 septembrie, așa cum este angajamentul luat de actuala majoritate prin legea care a fost promovată în Parlament, promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Da, sunt asigurate fondurile necesare încă de la construcția acestui buget pe anul 2024, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale”, a adăugat deputatul PSD Marius Budăi.

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

Noua formulă de calcul i-a bulversat pe mulți pensionari deși la prima vedere pare simplă. Cel mai important lucru la recalculare îl reprezintă numărul de ani munciți.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi au intrat în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe vor fi din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: