Candidatul „dreptei”, Nicușor Dan, publicitate electorală de 200.000 euro de la un afacerist pro-rus

foto: facebook

Nicușor Dan le mulțumesște bucureștenilor. Mai întâi ar trebui să-i mulțumească prorusului Matei Păun. Înainte de startul campaniei electorale, actualul primar general Nicușor Dan a împânzit Capitala cu afișe în care le spune bucureștenilor „Mulțumesc!” Toate panourile cu acest mesaj aparțin unei singure companii, controlată de șeful său de campanie, cu vechi legături rusești.

Nicușor Dan și-a lansat, în urmă cu trei săptămâni, o puternică campanie publicitară în București. Campania este derulată însă doar pe panourile stradale ale firmei de panotaj Getica OOH SRL.

Firma este deținută de o companie dintr-un paradis fiscal, situat la câteva ore de zbor de România. Ai cărei reprezentanți și beneficiari reali au, de peste 15 ani, legături de afaceri directe cu afaceristul Matei Păun și oamenii săi de încredere.

Directorii acestei companii l-au mai sponsorizat, în trecut, pe Nicușor Dan.

Matei Păun deține o serie de alte companii dintre care una, BAC Financial Advisory SRL, s-a dezvoltat pe piețe controlate de Kremlin și în relații contractuale cu instituții financiare din Rusia.

Partenerii săi au cumpărat pachetul de acțiuni al firmei de panotaj de la un consorțiu condus de banca rusească de stat VTB și grupul financiar rusesc Alpha Capital Partners. Cele două se află acum sub sancțiuni occidentale pentru finanțarea agresiunii din Ucraina.

Mai mult, BAC Financial Advisory a finanțat și structurat această achiziție.

Campanie publicitară outdoor de sute de mii de euro
Nicușor Dan a fost primul dintre cei doi candidați cu șanse la Primăria Capitalei care și-a lansat o campanie puternicăde publicitate outodoor.

Conform informațiilor din piața de profil, Getica are circa 2000 pe panouri în toată țara, din care 5-600 sunt în București.

Prețul standard pentru o chirie pentru un panou este de circa 300 de euro pe lună. Ceea ce duce valoarea totală a campaniei lui Nicușor Dan de până acum la cel puțin 150.000-180.000 de euro.

Conform propriilor declarații, primarul general strânsese din donații, până acum o săptămână, circa 150.000 de euro, afirmând că ținta este de circa 450.000 de euro.

Surse din piața de profil au declarat pentru Newsweek România că nici un alt mare jucător din piața de panotaj exterior nu a mai fost contactat de stafful de campanie al lui Nicușor Dan.

“Noi nu am fost contactați și din ce știu nu a fost contactat niciun alt jucător din București. A ales să lucreze exclusiv cu compania Getica OOH, despre care noi toți știm că este controlată de Matei Păun, un apropiat al primarului Capitalei”, afirmă sursele citate.

Cine deține Getica? Vechi parteneri ai lui Matei Păun
Conform documentelor de la Registrul Comerțului, unicul acționar al companiei de panotaj Getica OOH SRL este o companie înregistrată în Cipru: Ecurdo Limited.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL