Canicula închide parțial Acropola din Atena. În ce interval orar mai pot vizita turiștii colina sacră

Sursa foto: Pixabay - sandyjohnhood

Acropola din Atena se va închide pentru vizitatori în orele cele mai călduroase ale zilei de marți, a anunțat Ministerul grec al Culturii, din cauza caniculei care a afectat Grecia, în contextul în care temperaturile ar putea ajunge până la 42°C în unele zone, informează AFP.

Turiștii nu vor putea vizita Partenonul și alte capodopere antice din situl Acropolei între orele locale 13:00 și 17:00 (10:00 GMT – 14:00 GMT), a anunțat ministerul elen. Serviciul meteorologic EMY a avertizat că temperaturile ar putea crește în timpul acestei zile până la 41°C și 42°C în estul țării, în timp ce în vestul Greciei sunt așteptate valori termice cuprinse între 38°C și 39°C. Acest val de căldură ar trebui să continue să se manifeste și miercuri, cu temperaturi de până la 42°C în unele regiuni, înainte să se atenueze în cursul zilei de joi, potrivit prognozelor furnizate de EMY.

La Atena, termometrele afișau deja temperatura de 30°C la ora locală 09:00 (06:00 GMT) și aceasta ar putea urca până la 38°C, cu valori maxime adeseori chiar mai mari în centrul orașului, unde multe zone sunt acoperite cu beton. Protecția Civilă din Grecia a avertizat, de asemenea, că riscul de incendii în unele părți ale regiunii din jurul Atenei, Attica, precum și în centrul țării și în Peninsula Peloponez, din sud, este foarte ridicat.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: