20 de persoane au acces în farmacia Spitalului Județean din Pitești, toți angajați ai compartimentului respectiv. Fentanilul stă sub cheie și este eliberat numai la comanda șefului secției de Anestezie Terapie Intensivă sau al Unității de Primiri Urgențe. Apoi medicamentul este preluat pe semnătură de persoanele desemnate de aceștia.
Tocmai în timpul unei astfel de operațiuni a fost descoperită lipsa, în luna iunie. O cutie părea suspect de ușoară.
Bianca Ramona Ciucă, farmacist șef S.J. Argeș: „Sigiliul era încă prezent pe cutie, doar era tăiat cu un cutter, dacă aș putea spune, sau așa ceva, era prezent grătarul în care stă fiola, doar lipseau cele cinci fiole, că într-o cutie sunt cinci fiole într-un grătarel”.
Au fost găsite cinci cutii goale, în care ar fi trebuit să fie, în total, 25 de fiole. În farmacie nu erau camere de supraveghere la momentul respectiv, au fost instalate ulterior.
Cineva a desigilat cutiile și a furat medicamentele, apoi a lăsat ambalajele la locul lor. Brigada de Combatere a Crimei Organizate cercetează cazul, dar încă nu l-a descoperit pe făptaș.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News