Căpșune din Grecia, retrase de pe piață de inspectorii sanitari veterinari români

Sursă foto: Unsplash

Autoritățile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din România au depistat recent un lot de căpșune provenit din Grecia cu reziduuri de karanjin, un pesticid neaprobat în Uniunea Europeană, potrivit informațiilor publicate în Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF).

Probele de căpșune au fost prelevate și analizate în cadrul programului de autocontrol desfășurat de unitatea de comercializare (retalier), iar riscul a fost calificat drept „grav”, întrucât căpșunele în cauză puteau pune în pericol sănătatea consumatorilor, arată G4Food.ro.

Autoritățile sanitare veterinare din Grecia au fost notificate de autoritățile de la București, conform legislației comunitare în vigoare, în 26 Martie. Inspectorii sanitari veterinari români au decis să retragă de la comercializare lotul respectiv de căpșune și să-l distrugă.

Reziduurile de karanjin depistate în căpșunele sosite din Grecia au fost între 0,027 mg/kg – 0,063 mg/kg, în condițiile în care legislația europeană acceptă o limită maximă de 0,01 mg/kg, cantitate situată la limita detectabilității și numai pentru produse sosite din țări terțe, nu livrate de state comunitare, unde utilizarea acestui pesticid este interzisă. Distribuirea de căpșune din sursa din țara de origine a fost interzisă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL